

Președintele Asociației Deportaților și Refugiaților din Câmpia Turzii, Augustin Felderean, s-a stins astăzi, cu o zi înainte ca la Câmpia Turzii să fie cinstiți eroii alături de care acesta a luptat.
Ultima sa apariție publică a fost anul trecut, la inaugurarea Troiței dedicate eroilor neamului, care sălășluiește lângă Palatul Copiilor din Câmpia Turzii.
„Sincere condoleanțe familiei pentru trecerea la cele veșnice a domnului Augustin Felderean, președintele Asociației Refugiaților și Deportaților din Câmpia Turzii. A fost un om bun, blând și implicat în viața socială și culturală a comunității noastre.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis consilierul județean PSD, Petre Pop, unul dintre prietenii și apropiații lui Augustin Felderean.









