spot_imgspot_img

Tentativa de omor la Turda

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

La data de 30 noiembrie, în jurul orei 13.45, polițiștii municipiului Turda au fost sesizați cu privire la o stare conflictuală desfășurată între doi bărbați, în zona Pieței Centrale, din municipiu, în urma căreia unul dintre cei doi ar fi fost agresat fizic.

În baza cercetărilor efectuate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au stabilit că, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat, de 47 de ani, ar fi lovit un bărbat, de 31 de ani, în zona capului, cu un obiect ascuțit-înțepător.

Victima a fost preluată de un echipaj medical, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.

Bărbatul de 47 de ani nu a fost găsit la locul incidentului, fiind depistat ulterior de polițiștii municipiului Turda și condus la sediul unității de poliție.

Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii împrejurărilor comiterii faptei, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

spot_imgspot_img
spot_img
spot_img

Related articles

Minore violate lângă Cluj

O adevărată poveste de groază a fost descoperită de...

Curs de arme și muniții, organizat la începutul lunii noiembrie! 🔫🇷🇴

Cu entuziasm, organizatorii anunță începerea unui nou curs de...