Planul National de Reziliență si Redresare ne este prezentat de guvernanți ca un izvor al tămăduirii bugetare din care vor curge fonduri pentru a construi tot ceea ce am visat în ultimii 30 de ani.
Venirea la Bucuresti cu mare fast a președintei Comisiei Europene a fost prezentată, de asemenea, ca o garanție a realizării programului de investiții post-pandemie.
Din păcate realitatea este cu totul alta și nu cred ca ajută pe nimeni dacă ne prefacem ca nu o vedem.
În primul rând, guvernul României a ratat să includa in PNRR poate cea mai importantă componentă a unui program de dezvoltare și investiții: AGRICULTURA. Lipsa unei fundamentări coerente și racordată la cerințele Comisiei Europene a făcut ca investițiile în agricultură sa fie lăsate complet pe dinafară. Unul dintre sectoarele importante ce urma să beneficieze de sume foarte importante era cel al irigațiilor. Dincolo de jocurile politicianiste, acesta este și motivul central pentru care ministrul Agriculturii și-a anunțat demisia. Practic, oficialii români care s-au ocupat de fundamentarea propunerilor de investiții nu au reușit să demonstreze că proiectele de irigații nu vor impacta mediul înconjurător.
Incapacitatea administrativă a fost de această dublată și de o secretomanie absolută. Astfel, întreg proiectul României depus la Comisie a fost un secret pentru români, iar ceea ce am aflat a venit preponderent dinspre Bruxelles. Asta face ca numeroși potențiali beneficiari, de la reprezentanți ai administrațiilor locale și până la oameni de afaceri, sa nu aibă nici cea mai mică idee despre ce trebuie să pregateasca pentru a accesa fondurile respective. Este o situație unica în Uniunea Europeană. Știm mai multe despre planurile de investiții ale țărilor din vecinătate decât despre ale noastre.
În acest context, un aspect foarte important îl reprezintă termenele limită. Deși guvernanții noștri ne povestesc despre sute de kilometri de autostradă și mii de kilometri de cale ferată refăcuți, omit să spună că termenul limită de depunere a proiectelor este 2023, iar data limită de implementare și realizare a poriectelor este 2025. Altfel spus, dacă până în 2025 proiectele angajate nu vor fi terminate în proporție de 90% nu primim nici un ban și va trebui sa-i scoatem din buzunar.
Agricultura rămâne un domeniu fundamental, vital, iar în pandemie am putut constata că incapacitatea de a produce acasă alimentele de bază poate deveni o chestiune de siguranță națională. Irigațiile reprezintă în agricultură diferența dintre știință și loterie. Atunci cand suprafețele sunt irigate, agricultorii știu concret cât vor produce, iar agricultura devine o afacere foarte profitabilă, predictibilă și nu un joc de noroc. Când vine vorba să sugrumăm agricultura românească prin tot soiul de măsuri aberante suntem foarte eficienți (si dăm vina pe Bruxelles), însă când se pune problema de a o scoate din Evul Mediu…iată că ne-am arătat adevarata față.
