Cel mai negru scenariu pentru ”Untolderi”

Creșterile fulminante ale bilanțurilor pandemiei de COVID-19 din ultimele zile le dă fiori organizatorilor festivalului „Untold”, dar și fanilor acestui festival.

În doar câteva zile, municipiul Cluj Napoca a cunoscut o creștere a ratei de incidență a cazurilor COVID-19, ajungând până la cota de 0.62/1000 de locuitori.

Dacă trendul de creștere se menține cel actual, este foarte posibil ca până la data de desfășurare a festivalului „Untold”, rata de incidență să ajungă la 3/1000 de locuitori, iar festivalul … să nu se mai organizeze.

Szilard Tasnadi, prefectul județului Cluj, a declarat pentru Monitorul de Cluj că festivalul trebuie să respecte normele în vigoare și nu se va face nicio excepție, deoarece legea nu permite așa ceva.

Comuna Mărgău a devenit prima localitate din România în care inclusiv deplasarea cetățenilor după ora 20:00 este interzisă, fără celebrele declarații pe propria răspundere.

Pe de altă parte, vârful pandemiei COVID-19 este destul de departe, conform predicțiilor lansate de ministrul sănătății, Ioana Mihăilă.

Potrivit acesteia, abia după finalul lunii septembrie am putea observa o descreștere a cazurilor de COVID-19.

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img

Related articles

spot_imgspot_img
Bucur Ovidiu Adrian
Bucur Ovidiu Adrianhttp://refleqtmedia.ro/
Jurnalist, cu 14 ani de experiență. Specializat în investigații și articole de presă din domeniile: administrativ, politic, social