Tuesday, January 20, 2026
-15 C
Turda
-17.8 C
Câmpia Turzii
spot_img

EXCLUSIV: Punctul de vedere OFICIAL al IPJ Cluj privind perchezitiile de la Luna

In cursul acestei saptamani, RefleqtMedia a urmarit cazul tanarului lunean, care a scapat de o perchezitie, dar a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Desi surse din ancheta vorbesc inclusiv de trafic de droguri, iar vecinii tanarului il acuzau, la nivel de zvon, de crima, faptele sunt altele.

RefleqtMedia a obtinut un punct de vedere oficial din partea IPJ Cluj in acest sens.

“La data de 28 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Brigăzii de Operațiuni Speciale Cluj și a specialiștilor criminaliști, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Luna, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și lovire sau alte violențe.

Cu ocazia percheziției, au ridicate mai multe bunuri de interes pentru cauză.

În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

În fapt, la data de 10 iulie a.c., în jurul orei 02.00, în timp ce se afla la locuința sa din comuna Luna, împreună cu o femeie, i-ar fi sustras acesteia o geantă, în interiorul căreia se afla suma de 280 de lei.

În continuare, pentru a o determina pe aceasta să părăsească locuința, bărbatul i-ar fi aplicat mai multe lovituri la nivelul abdomenului.

Ulterior, acesta ar fi urcat femeia într-un autoturism, pe care l-ar fi condus până într-o zonă izolată dintre localitățile Luna și Luncani, unde ar fi abandonat-o.

La data de 30 iulie, bărbatul a fost prezentat magistraților din cadrul Judecătoriei Turda, față de acesta fiind dispusă măsura arestului preventiv.”, transmit oamenii legii.

Foto: arhiva

spot_img
spot_img

Hot this week

Nivelul stratului de zăpadă la munte. Analiză nivometeorologică pentru perioada 19–21 ianuarie 2026

Buletinul nivometeorologic emis pentru intervalul 19 ianuarie 2026, ora...

🔥 NOAPTE DE FOC LA TURDA! Trei autoturisme afectate de un incendiu pe strada Ioan Opriș

Momente tensionate, noaptea trecută, în municipiul Turda, unde pompierii...

🚨 ALARMĂ PE MUNTE! 17 INTERVENȚII ÎNTR-UN SINGUR WEEKEND – SALVAMONTIȘTII CLUJENI, ÎN LINIA ÎNTÂI

Sfârșit de săptămână EXTREM de solicitant pentru salvatorii montani...

⚠️ Atenție la țurțurii de gheață! Sunt responsabilitatea noastră, a tuturor

Având în vedere variațiile de temperatură din ultimele zile,...
spot_img

Pe aceeași temă

📢 INFORMARE PRIVIND APROVIZIONAREA COMERCIANȚILOR DIN ZONA CENTRALĂ A MUNICIPIULUI TURDA

În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Turda...
spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img