

Noile generații, care vin din urmă, par a fi din ce în ce mai needucate și mai lipsite de bun simț.
Dacă la Câmpia Turzii, tinerii frumoși și liber strigă că vor la aparate, apoi vandalizează mobilierul urban, la Turda avem o altă situație.
Mai mulți arbori ornamentali de pe strada Dr. Ioan Rațiu au fost „împodobiți” cu doze goale de suc.
„După ce în mai multe zone de pe strada Dr. Ioan Rațiu, pe spațiile verzi au fost găsiți mai mulți saci menajeri, iar brazii au fost împodobiți cu diverse recipiente, colegii noștri de la serviciul de salubritate au spus doar atât: No comment. ![]()
Intervenim permanent pentru salubrizarea orașului, dar trebuie să realizăm că acest lucru ține foarte mult și de spiritul civic al cetățenilor!
Regulile bunului simț nu sunt foarte greu de respectat, dar important este ca aceste reguli să fie învățate de acasă” declară reprezentanții Primăriei Turda, citați de TurdaNews.









