Frații Roșca rămân în arest preventiv

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
PublicitateImagine Refleqt MediaImagine ICTI Oficial

Din noiembrie și până astăzi, Gigi și Bogdan Roșca sunt arestați preventiv, aflându-se în arestul IPJ Mureș.

În 10 februarie, cei doi frați au apărut în fața judecătorilor pentru verificarea măsurilor preventive, iar judecătorii au dispus menținerea arestului preventiv pentru încă o lună, respectiv până în data de 10 martie.

De asemenea, Gigi Roșca a solicitat, chiar ieri, înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu, lucru respins de către judecător.

În ceea ce privește verificarea rechizitoriul întocmit de procurori în dosarul 8392/328/2020/, această procedură va avea loc în data de 15 martie, când se va hotărî dacă cei doi frați, alături de Petre Călin Ferdean, zis „Fefe” vor fi trimiși în judecată pentru cămătărie șantaj.

În acest dosar apar și 2 părți vătămate, dar și o persoană constituită parte civilă. Astfel, Cristi Bartuș (cu antecedente penale, care în 2015 a fost căutat de toată poliția română după ce a evadat din arestul IPJ), alături de Chevari Ilie Aurel apar drept părți vătămate, iar Denisa Gabriela Bodea apare drept parte civilă.

RefleqtMedia a formulat o solicitare către Parchetul de pe Lângă Judecătoria Turda pentru a ne fi pus la dispoziție rechizitoriul din acest dosar!

PublicitateImagine AQUA CAAImagine Nacele pătrat
Imagine 2026 GIF

Latest articles

spot_img

Related articles