spot_imgspot_img
spot_img

Prima zi a lui Mărțișor bogată în evenimente la Câmpia Turzii

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_img

Anul acesta, prima zi a lunii martie a adus multe bucurii pentru copiii, dar și vârtnicii din municipiul nostru.

Astfel, elevii unităților de învățământ din oraș împreună cu reprezentanții Asociației Artiștilor Plastici, au confecționat în cadrul unor ateliere de creație o serie de mărțișoare originale, pline de culoare, pe tot parcursul lunii trecute.

Interacțiunea a avut loc în incinta Bibliotecii „Astra” a Palatului Cultural „Ionel Floașiu” din Câmpia Turzii. Aceste mărțișoare au fost dăruite beneficiarilor Centrului „Carine” din municipiu.

Tot în cursul zilei de ieri, Centrul de Zi pentru Adulți din Câmpia Turzii a avut parte de mai multe surprize. Elevii clasei zero ai Școlii Gimnaziale “Mihai Viteazul” însoțiți de doamnele învățătoare, au efectuat o vizită la Centru, unde au oferit membrilor un recital de cântece și poezii, dar și mărțișoare.

De asemenea, Centrul de Zi pentru Adulți s-a bucurat de vizita beneficiarilor Centrului Carine, continuând, astfel seria proiectului „Bunici de împrumut”, cu scopul de a facilita schimbul de experiențe între copii și vârstnici. Emoțiile au fost evidente, însă bucuria reîntîlnirii și poveștile derulate au oferit de ambele părți cele mai minunate momente.

Direcția Relații cu Comunitatea

https://carierapeprimulplan.ro/index.php/inscriere-grup-tinta/spot_img

Related articles

VIDEO: Bombardieri arestați la Turda

A fost scandal, azi-noapte, la Esso Petrol Turda, după...

Podiumul inconștienței are noi “campioni”

După cazul tânărului de 23 de ani prins cu...

VIDEO: Incendiu intenționat la Câmpia Turzii

Echipajul SVSU intervine chiar acum la un incendiu GRAV...

Consiliul Local Turda: O agendă încărcată pentru ședința din 26 august 2025

Consiliul Local Turda se reunește într-o ședință ordinară, online,...
spot_imgspot_img