Tânăr de 22 de ani din Câmpia Turzii, prins beat la volan, prin FLOREȘTI

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
PublicitateImagine Refleqt MediaImagine ICTI Oficial

La data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 23.30, poliţiştii din cadrul Serviciul Rutier Cluj – Biroul Drumuri Naţionale şi European au depistat un conducător auto de 22 de ani, din Câmpia Turzii, în timp ce se deplasa pe DN1 E60, în localitatea Floreşti, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concetraţie de peste 0.55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Acesta a fost condus la o unitate medicală, pentru  recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolul sau a alor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

PublicitateImagine AQUA CAAImagine Nacele pătrat
Imagine 2026 GIF

Latest articles

spot_img

Related articles