

Săptămâna trecută, PSD Turda – prin președintele, Răzvan Ciortea, a depus o plângere, atât la Biroul Electoral de Circumscripție, cât și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, în legătură cu unele postări pe rețelele de socializare, care au fost însoțite și de mesaje de amenințare.
„Da, este foarte adevărat ! Joi,10.09.2020 ,am depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda și la Biroul Electoral de Circumscripție , deoarece în ultima perioadă eu și anumiți membrii ai P.S.D.Turda , suntem ținta unor atacuri , amenințări și denigrări în mediul online , menite să împiedice candidatura , unora dintre noi , la alegerile locale din 27.09.2020.
Nu vă ascund faptul că noi știm cine se află în spatele acestor conturi false și am adus și probe organelor de anchetă . Eu personal am primit și un mesaj de amenințare pe telefonul mobil de la persoana respectivă , persoană pe care eu o aveam în lista de contacte , mesaj care a fost prezentat organelor competente.
Acest mesaj a ușurat munca anchetatorilor deoarece imediat după ce mi-a fost trimis pe telefonul mobil a apărut și pe contul respectiv de facebook unde eram denigrați eu și anumiți colegi de partid.
Foarte trist și josnic este faptul că această persoană care se află în spatele acestor amenințări este candidat pentru funcția de consilier local al municipiului Turda.
Mai multe detalii nu vă pot oferi momentan , deoarece există o anchetă în curs de desfășurare ,urmând a fi identificate cu exactitate dvice-urile de pe care s-au accesat conturile indicate de noi .
Cred cu tărie că aceste acțiuni mafiote nu își au locul în secolul 21,iar campania electorală va fi una “elegantă” ,despre idei și proiecte și nu de alt fel”, spunea Răzvan Ciortea, pentru RefleqtMedia.
Ei bine, astăzi, Biroul Electoral de Circumscripție a admis sesizarea PSD-ului.
„Astfel, s-a dispus ”obligarea administratorului paginii de Facebook Interlopi si Camatari la Primarie la înlăturarea postărilor cu conținut denigrator la adresa candidatului la funcția de primar al Municipiului Turda din partea Partidului Social Democrat și respectiv sesizarea organelor competente în vederea punerii în aplicare a măsurilor administrative și a aplicării sancțiunilor contravenționale”.”, scrie TurdaNews.
Din câte se pare, în această speță au fost sesizați atât administratorii rețelei Facebook, pentru ștergerea postărilor realizate de pagina cu pricina, cât și Inspectoratul Județean de Poliție Cluj.









