Marian Lechințan, răspuns tranșant pentru Avram Gal: „Pleacă ei, plec și eu!”

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
PublicitateImagine Refleqt MediaImagine ICTI Oficial

După ce, în cadrul unui interviu publicat de RefleqtMedia președintele ALDE Câmpia Turzii, Avram Gal, i-a făcut o ofertă administratorului Complexului „3 lacuri”, Marian Lechințan, acesta a răspuns prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare.

„Văd că în ultima vreme toți “candidații” ating subiecte pe care ori nu le stăpânesc ori încearcă să vorbească despre ele abordând-le populist.


Să nu știe oare “candidatul” că odată semnat un proiect e mai greu sau mai bine zis imposibil să dai înapoi? Că de blocat știu că încearcă…

Sau, să nu știe “candidații” că în ceea ce privește persoana mea și funcția care o ocup momentan că declarațiile de dragoste prin terți sau în mod direct nu impresionează?

Dacă mergem pe principiul enunțat în articol vom concesiona, arena de tenis, sala sporturilor, piața s.a.m.d. iar pentru știința candidatului exact doi ani mi-au trebuit ca să aduc complexul la profitabilitate conform realității din teren și prognozei până la sfârșit de sezon.

Că au fost și încă există interese pentru a concesiona lacurile o știu, mișună mulți când simt mirosul succesului însă tocmai proiectul le-o va da peste bot, puteți uita băieți!

Cât despre mine? Voi continua doar în echipa cu care am ales să pornesc la drum acum 6 ani, o echipă cu viziune, nu sunt interesat de povești cu pești ?. Pleacă ei, plec și eu!”, a spus Marian Lechințan.

Vă reamintim că președintele ALDE a declarat că după ce va deveni primar îi va da termen de 2 ani lui Lechințan să facă profitabil Complexul 3 Lacuri, iar dacă acesta nu va deveni profitabil îl va concesiona. Totodată, Gal a menționat că intenționează să renunțe la proiectul european de modernizare a complexului, deoarece – spune el – reprezintă o pierdere de bani pentru cetățeni în contextul în care cofinanțarea are o valoare foarte mare și va obliga Municipalitatea să contracteze un credit extern.

PublicitateImagine AQUA CAAImagine Nacele pătrat
Imagine 2026 GIF

Latest articles

spot_img

Related articles