Publicitate



Unul câte unul, șantierele Turzii, care au fost demarate în cursul anului trecut sau chiar în acest an, se apropie de final.
Prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare, primarul Municipiului Turda – Cristian Octavian Matei – a prezentat stadiul lucrărilor de reabilitare a trei străzi turdene: Salinelor, Vrancei și Tudor Arghezi.
„Pe strada Salinelor și pe strada Vrancei a început astăzi asfaltarea trotuarelor, iar pe strada Tudor Arghezi s-a pregătit fundația trotuarelor și s-a balastat carosabilul.”, a transmis edilul turdean.
Publicitate










