

Ce poate fi mai josnic decât un partid politic care se pretinde a fi democratic, dar care în realitate MILITEAZĂ PENTRU SUPRIMAREA PRESEI LOCALE?
Este vorba, desigur, despre USR Câmpia Turzii care, în această după amiază a „tușit” o declarație de facebook prin care atacă, în mod murdar și josnic, fără pic de condescendență democratică, presa locală.
„
CONTRACTUL DE PUBLICITATE = Instrument de campanie electorală mascată?
Despre publicitatea care „nu se vede”, semnalează diverse articole de specialitate. Ele fac trimitere la contracte de publicitate care includ clauze prin care presa locală să difuzeze știri favorabile despre administrațiile locale contractante.
Organizația „Reporteri fără frontiere” detaliază mecanismele de finanțare (suspecte) ale presei, mai ales în an electoral. Consideră că există un risc major de politizare a presei prin contracte de publicitate. Efectele sunt nocive asupra cetățeanului. În primul rând fiindcă pun sub semnul întrebării informarea corectă a acestuia.
Despre contractele de publicitate ale municipalității din Câmpia Turzii aflăm de pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice).
Analizând sumele contractate și plătite de Primăria Câmpia Turzii, din Ianuarie 2020 până în Aprilie 2020, observăm următoarele:
Lunar, s-au plătit din bani publici aproximativ 2500 de euro, respectiv 7428 de euro pe primul trimestru.
Cu toate că primarul dispune de un Serviciu de Informare și Relații Publice aflat în componența Direcției Relații cu Comunitatea, un site performant al primăriei, o pagină de facebook dar și alte platforme de comunicare cu publicul, contractele de publicitate sunt foarte multe.
Se observă că ṣi mesajele personale ale primarului abundă în presa locală.
Tot acolo ṣi anunțurile managerilor de la Domeniul Public ṣi Salubritate, două companii aflate în subordinea primăriei, ṣi care la rândul lor contractează servicii de publicitate. Asta, chiar dacă singurul lor client este primăria, de aceea credem că nu ar avea nevoie de publicitate. Poate banii publici ar trebui mai bine chivernisiți, nu credeți?”, este manifestul TOTALITAR și PERICULOS pe care l-a publicat partidul politic.
Ceea ce USR Câmpia Turzii ignoră este că suprimarea presei este anticonstituțională.
În conformitate cu art. 30, alineatul (4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
Pe de altă parte, același partid politic IGNORĂ în mod JOSNIC și ANTIDEMOCRATIC faptul că Bugetul Local de Venituri și Cheltuieli al Primăriei Câmpia Turzii a înregistrat, în mod paradoxal, VENITURI MAI MARI în primul trimestru din 2020, comparativ cu previziunile bugetare și cu veniturile înregistrate în aceeași perioadă din 2019.
Cu alte cuvinte, Primăria nu are nevoie de banii destinați INFORMĂRII PUBLICE pentru a achiziționa tablete.
Da, am folosit sintagma „destinați INFORMĂRII PUBLICE” deoarece acei bani nu sunt folosiți pentru PUBLICITATE, ci pentru informarea publică și, da, este nevoie de mai multe entități de presă deoarece, conform unui studiu sociologic publicat în 2014, tot la Câmpia Turzii, cetățenii din oraș se informează din cel puțin 2 sau mai multe surse de informare locală.
Pe de altă parte, USR Câmpia Turzii MANIPULEAZĂ JOSNIC, folosind fraza: „Ele fac trimitere la contracte de publicitate care includ clauze prin care presa locală să difuzeze știri favorabile despre administrațiile locale contractante.”.
În NICIUN CONTRACT DE SERVICII DE PUBLICARE nu se specifică OBLIGATIVITATEA PRESEI DE A PUBLICA ARTICOLE FAVORABILE PRIMĂRIEI.
Cât privește investițiile în educație realizate de Primăria Câmpia Turzii, în perioada 2017-2020, acestea au fost cele mai mari din istoria post-decembristă a orașului.
Suntem siguri că dacă USR Câmpia Turzii ar avea un site de casă n-ar fi atât de vehemenți împotriva presei, dar ce să le facem dacă ei – useriștii din Câmpia – n-au făcut altceva decât să atace și să atenteze la libertatea presei locale?









