Thursday, January 22, 2026
-2.2 C
Turda
-2.1 C
Câmpia Turzii
spot_img

Curățenia orașului Câmpia Turzii, subiect de atacuri politice

Faptul că Municipiul Câmpia Turzii este puțin mai curat decât Cernobilul nu mai miră pe nimeni, însă pentru a demonta acest mit, primarul orașului – Dorin Lojigan, a realizat o postare, pe rețelele de socializare.

În cadrul acesteia, edilul a dorit să demonstreze cât de mult lucrează echipele de la Compania de Salubritate.

„Compania de Salubritate pe teren zilnic!
Chiar dacă e sâmbătă, colegii de la Salubritate sunt pe teren și azi pentru a aduna mizeriile aruncate de unii cetățeni ai orașului în zona cartierului Șarât.
Deși am aplicat mai multe amenzi pentru cei care nu respectă legea, se pare ca unii se dezvață greu de obiceiuri și refuză să adopte un comportament civic corespunzător. Astfel de comportamente sunt de netolerat si de luni vom intensifica controalele pe linie de curățenie a orașului, urmând să aplicăm în continuare amenzi de până la 2500 lei.
Multumesc Companiei de Salubritate pentru implicare și fac apel la dumneavoastră pentru implicare și grija fată de comunitatea în care cu toții traim.”,  a scris Lojigan.

În replică, vicepreședintele ALDE Câmpia Turzii, Mircea Goia, a remis un comunicat de presă în care ridiculizează acțiunile „sâmbetiste” de curățare a orașului.

Se apropie CAMPANIA ELECTORALĂ!
Se vede și la Câmpia Turzii! DUPĂ 3 ANI de trăit în mizerie , muncitorii sunt scoși la lucru și SÂMBĂTA !!!

Actuala conducere din Câmpia Turzii, anunță cu surle și trâmbițe marea CURĂȚENIE din 2020 ….după cum bine știm cu toții, anul ALEGERILOR LOCALE !

Prin postările din ultima vreme, administrația actuală încearcă, prea târziu totuși, să MIMEZE faptul că se face CURĂȚENIE … și că toată echipa de la salubritate lucrează, inclusiv SÂMBĂTA, pe teren!

DOMNULE PRIMAR, este o vorbă în popor care ne spune că ,,PORCUL NU SE ÎNGRAȘĂ ÎN AJUNUL CRĂCIUNULUI!”

Cam aceasta este și situația la Câmpia Turzii. Aproape 4 ANI am trăit în PRAF și mizerie și acum vreți să ne aruncați tot ,,PRAFUL ÎN OCHI “ prin faptul că v-ați apucat de curățat prin oraș?!

Cetățenii s-au lămurit cu ACTUALA CONDUCERE !!!

Curățenia trebuia făcută în fiecare zi, nu doar atunci când mizeria este scăpată de sub control!

Dragi cetățeni ai Câmpiei Turzii, a sosit momentul schimbării! Ne-au promis DESTULE, am văzut ce au putut FACE!

Totul depinde de dumneavoastră!!!

Împreună schimbăm fața orașului în bine!”, a scris Goia.

De-a lungul ultimilor trei ani, principalele două „hibe” ale administrației Lojigan, identificate de cetățeni, au fost curățenia orașului și starea carosabilului de pe străzi.

spot_img
spot_img

Hot this week

24 Ianuarie – o invitație pentru comunitate

Unele momente nu țin doar de istorie, ci de...

EXCLUSIV: Artur Podar a demisionat de la ACS Sticla Arieșul Turda

Cu doar o lună înainte de startul campionatului pentru...
spot_img

Pe aceeași temă

spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img