

Reporter: Aţi fost desemnat candidatul Pro România la funcţia de primar al municipiului Câmpia Turzii. Erau probabil şi alte variante în cadrul organizaţiei, de ce credeți că se mizează pe dumneavoastră?
Cozmin Saşa: Câmpia Turzii are nevoie de un primar profesionist, iar amatorismele pe care le-am văzut în ultimii 4 ani la nivelul administrației locale trebuie să înceteze! Am conceput construcția organizației Câmpia Turzii fără să respect rețeta clasică a unui politician, convins că este nevoie de un nou mod de a face politică, pornind de la o viziune centrată pe dezvoltarea comunității, astfel încât oamenii din comunitatea noastră să fie principalii beneficiari ai ideilor și proiectelor pe care eu și echipa mea le propunem. Privesc proiectul Pro România ca pe un proiect de viață, nu ca pe o oportunitate de moment. Sunt un om serios, onest, integru, un manager experimentat, un lider suficient de matur încât să fiu capabil să îmi asum responsabilitatea unei funcții de o asemenea anvergură. Sunt convins că sunt cel mai potrivit candidat care ar putea asigura echilibrul necesar pentru funcționarea corectă a administrației locale, astfel încât să fie înțelese nevoile tuturor, idiferent că ne referim la mediul de afaceri, angajați, pensionari, tineri, persoane cu probleme speciale din punct de vedere social sau la societate în ansamblul ei.
Pe scurt: știu, pot și vreau să aduc schimbarea orașului. Cu siguranță aceste atuuri au fost convingătoare pentru desemnarea candidaturii mele.
Reporter: Ce propune Pro România pentru Câmpia Turzii?
Cozmin Saşa: Echipa Pro România propune o modernizare radicală a administrației locale. Există în acest oraș o letargie fantastică, se sfârșește un mandat local al încremenirii edilitare, iar politica se derulează pe Facebook, nu în teren. Este suficient să ne uităm, de exemplu, la actuala organigramă după care funcționează Primăria. Chiar și la acest nivel, al politicii de personal, se observă clar că avem parte de un management defectuos, depășit de distribuția funcțională a resurselor umane. Noi propunem ca un rol central în desfășurarea activității să îl ocupe un “departament de proiecte finațate cu fonduri europene”. Acesta va avea ca principal obiectiv asambalarea unei echipe de profesioniști, cu competențe în elaborarea de proiecte și obținerea de finanțări, care să aibă ca rezultat oportunități de dezvoltare pentru comunitate. Astăzi, această activitate se desfășoară într-un mod obscur, în cadrul unui compartiment subordonat unui director executiv, la Direcția Relații cu Comunitatea. La așa viziune, așa performanță.
Citește interviul complet aici









