Vezi care este ecuația care va pune Câmpia Turzii pe harta Camerei Deputaților

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
PublicitateImagine Refleqt MediaImagine ICTI Oficial

Dacă este să privim retrospectiv la ultimii 12 ani, observăm că municipiul Câmpia Turzii nu a avut reprezentant valabil în Camera Deputaților de prea multă vreme.

Astfel, cârmuitorii orașului au fost nevoie să apeleze la colegii de partid de la Cluj sau Turda, pentru ca aceștia să lupte pentru interesele Câmpiei Turzii în Parlament  și … atunci când te scarpini cu mâna altuia, riști să rămâi cu mâncărimi.

Ei bine, alegerile parlamentare anticipate, care au șanse mari să fie organizate odată cu cele locale ar putea aduce, în sfârșit, un mandat de deputat la Câmpia Turzii. De ce spunem asta? Pentru că Partidul Național Liberal este pe cai mari, iar organizația PNL Câmpia Turzii este, în contextul ultimelor două alegeri (europarlamentare și prezidențiale) cea care a scos cele mai bune rezultate din județ.

Astfel, dacă este să fim corecți, PNL Câmpia Turzii merită cel puțin un loc eligibil pe lista pentru Camera Deputaților, dacă nu și unul pe lista pentru Senat.

Dar … cine ar putea fi omul care să reprezinte Câmpia Turzii în Camera Deputaților?

Păi simplu, Irina Munteanu, actualul subprefect de Cluj. Deși, având în vedere funcția executivă pe care o ocupă, nu este membru de partid, Irina Munteanu ar putea fi cooptată în PNL în virtutea alegerilor parlamentare care urmează.

Irina Munteanu nu este membră de partid, deocamdată, însă multe se pot întâmpla în viitorul apropiat. Pot să vă spun că am un feedback pozitiv extraordinar în ceea ce o privește, cum își îndeplinește sarcinile la Prefectură, iar acest feedback a venit de la Cluj.

Ar putea fi o varianta asa cum si alti colegi capabili din Câmpia Turzii ar putea fi. Chiar dacă nu vreau sa dau nume nu pot sa nu il amintesc pe Cristian Haiduc care de asemenea are capacitatea necesară pentru a reprezenta Câmpia Turzii la nivel inalt”, a spus, în exclusivitate pentru RefleqtMedia, Dorin Nicolae Lojigan, președintele PNL Câmpia Turzii și primarul municipiului.

Dacă, într-adevăr, acest feedback se va concretiza într-o candidatură pe loc eligibil pentru Camera Deputaților, atunci Irina Munteanu va deveni primul deputat REAL pentru Câmpia Turzii.

Vă reamintim că, în 2016, Irina Munteanu a candidat pe listele PNL pentru Camera Deputaților, însă era clasată doar pe locul al 6-lea pe listă, ceea ce a scăzut mult șansele acesteia de a ajunge în Parlament.

Totuși, cei 4 ani petrecuți în funcția de Director Executiv în Primăria Câmpia Turzii au contribuit mult la dezvoltarea personală și profesională a actualului subprefect de Cluj.

PublicitateImagine AQUA CAAImagine Nacele pătrat
Imagine 2026 GIF

Latest articles

spot_img

Related articles