

Deși ar trebui să fie în plin proces de închidere și ecologizare, se pare că groapa de gunoi de la Câmpia Turzii reprezintă UN ADEVĂRAT PERICOL pentru cetățenii orașului – din cauza metodei în care se face această ecologizare.
Astfel, din informații neoficiale primite de RefleqtMedia firma care se ocupă de închiderea și ecologizarea rampei utilizează mai multe tipuri de deșeuri neconforme care, dacă s-ar scurge în pânza freatică, ar putea declanșa un dezastru ecologic.
„Deșeuri din construcții, plastic, tot felul de nebunii se bagă în groapă, în loc să folosească materiale conforme. Ei ar trebui să aducă steril, zgură etc … dar nu se întâmplă așa ceva.”, ne spune o sursă care a monitorizat procesul de închidere și ecologizare a rampei.
Pe de altă parte, sursele noastre vorbesc despre faptul că, deși rampa ar trebui să fie închisă, deșeurile colectate din Câmpia Turzii ar fi depozitate acolo.
În aceste condiții, l-am întrebat pe directorul general al Companiei de Salubritate, Cristian Paul Câmpean, care este situația defapt.
„Deși închiderea și ecologizarea rampei nu ține de firma noastră, din câte știu nu se folosesc substanțe periculoase. Da – deșeuri din construcții cred că se folosesc – însă acestea nu sunt un pericol, pentru că firma care execută lucrarea de închidere și ecologizare folosește membrane speciale care să împiedice deșeurile să pătrundă în pânza freatică. Cât privește deșeurile colectate din Câmpia Turzii, noi avem contract cu o firmă din Târgu Mureș, care să ni le ducă la Bihor.”, spune Cristian Câmpean.
RefleqtMedia va continua monitorizarea acestor aspecte și în eventualitatea în care vom constata neregularități, le vom trimite Gărzii de Mediu Cluj.









