

GSP.ro a devenit un fel de site de casă a echipelor bucureștene, iar Potaissa Turda a devenit o țintă predilectă a „jurnaliștilor” site-ului respectiv.
Astfel, după victoria greu obținută aseară de Potaissa Turda, pe teren propriu, în compania formației CSM București, site-ul gsp.ro a dat vina pe prestația arbitrilor.
„Pe final însă ardelenii au revenit senzațional, însă clar pe fondul ajutorului dat de cei doi „fluierași”. Pe tot parcursul partidei au fost faulturi grosolane, de două minute, trecute cu vederea pe semicercul turdean, aruncări de la 7 metri inventate pentru gazde, faze asemănătoare judecate diferit la cele două semicercuri. ”, se arată în materialul publicat.
Totodată, același site vorbește despre o posibilă influență pe care Flaviu Sâsâeac, președintele AHC Potaissa, ar avea-o la nivelul Federației Române de Handbal.
GSP.ro nu este la prima tentativă de denigrare a jucătorilor de la Potaissa Turda.
În 3 noiembrie 2018, același site a publicat un articol în care îi „acuza” pe jucătorii de la Potaissa Turda că mănâncă shaorma și fumează.
Astfel de atitudini părtinitoare și denigrante nu fac decât să dăuneze sportului, dar și credibilității (și-așa zdruncinată) a site-ului sportiv, gsp.ro









