

Polițiștii din Câmpia Turzii au fost alertați, ieri noapte, de către un individ de pe strada Livezii din oraș, care reclama faptul că a ucis o femeie și a aruncat-o în fântână.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că este vorba despre un individ care, în ultimele două luni, a sunat de mai multe ori la 112, pentru a „vedea cât de repede vine Poliția la el”.
După ce au constatat că individul se ține de apeluri false și este sub influența alcoolului, polițiștii l-au reținut și a fost trimis la Psihiatrie.
În această dimineață, individul a fost eliberat.
„Azi-noapte, in jurul orei 00:00, un barbat de 53 de ani, din Campia Turzii, a sesizat prin apel 112 faptul ca a ucis o femeie. In urma verificarilor efectuate, s-a stabilit ca apelul este unul fals. S-a impus masura internarii la Psihiatrie.”, a declarat Carmen Pompaș pentru RefleqtMedia.









