Tuesday, January 20, 2026
-13.9 C
Turda
-13.7 C
Câmpia Turzii
spot_img

EXCLUSIV: Membri ai USR Turda amenință că… „vor decima presa” dacă ajung în Primărie

Războiul dintre Uniunea Salvați România, organizația Turda și presa locală este departe de a fi aplanat, iar amenințările pe care le proferează unii membri ai USR-ului sună, mai degrabă, a atitudine de mafiot, decât de politician reformist.

Bunăoară, surse din USR Turda ne-au spus că „dacă ajungem noi la putere  la Turda, tăiem toate contractele cu presa, decimăm presă, gata cu ea”, relevând clar o atitudine răzbunătoare față de organele de presă.

Războiul dintre USR și mass-media nu este de ieri, de azi, ci de la finele alegerilor parlamentare din 2016 când președintele USR de atunci acuza presa că nu a promovat gratuit candidații USR. (?!)

Ei bine, acum se pare că unii dintre useriști și-au pus în gând să decimeze presa locală, în eventualitatea în care vor ajunge să câștige alegerile locale de la Turda, din 2020.

În aceste condiții, l-am contactat chiar pe președintele USR Turda, Emil Turdean, pentru a vedea cum opinează acesta.

„Colegii mei pot să spună ce vor. Eu vă spun că nu știu ce voi face sau ce contracte cu presa vor fi reziliate, dacă vom câștiga primăria. Să ajungem prima dată acolo și apoi vom vedea ce vom face.”, a spus Turdean.

spot_img
spot_img

Hot this week

🚨 ALARMĂ PE MUNTE! 17 INTERVENȚII ÎNTR-UN SINGUR WEEKEND – SALVAMONTIȘTII CLUJENI, ÎN LINIA ÎNTÂI

Sfârșit de săptămână EXTREM de solicitant pentru salvatorii montani...

⚠️ Atenție la țurțurii de gheață! Sunt responsabilitatea noastră, a tuturor

Având în vedere variațiile de temperatură din ultimele zile,...

📢 INFORMARE PRIVIND APROVIZIONAREA COMERCIANȚILOR DIN ZONA CENTRALĂ A MUNICIPIULUI TURDA

În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Turda...

Cât de bine trăiau românii în 2016 vs 2026: o analiză comparativă (cu date și context)

Comparația „2016 vs 2026” nu e doar despre cât...
spot_img

Pe aceeași temă

🚨 ALARMĂ PE MUNTE! 17 INTERVENȚII ÎNTR-UN SINGUR WEEKEND – SALVAMONTIȘTII CLUJENI, ÎN LINIA ÎNTÂI

Sfârșit de săptămână EXTREM de solicitant pentru salvatorii montani...

⚠️ Atenție la țurțurii de gheață! Sunt responsabilitatea noastră, a tuturor

Având în vedere variațiile de temperatură din ultimele zile,...

📢 INFORMARE PRIVIND APROVIZIONAREA COMERCIANȚILOR DIN ZONA CENTRALĂ A MUNICIPIULUI TURDA

În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Turda...

🔥 SUPER TABLOID | „Domnule Ioan Rus, o cunoașteți pe «Rusica»?”

Acuzații explozive aruncate în spațiul public și o întrebare...

Dhan’yavāda, nēpālī kāmadāraharū!

Sau ... pentru suveraniști, Mulțumesc, muncitor nepalez! De ce? Pentru...

⚽ ACS Potaissa Turda, pregătită de un nou capitol la Fun7Cup Călărași 2026

Clubul ACS Potaissa Turda se aliniază la startul competiției...
spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img