Wednesday, January 21, 2026
-9.1 C
Turda
-12.8 C
Câmpia Turzii
spot_img

ANUNȚ În atenția cetățenilor și a agenților economici care realizează lucrări de săpături și spargeri pe domeniul public și privat al Municipiului Câmpia Turzii

Vă informăm că s-a adoptat de către Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii, Hotărârea nr. 91 din 30.05.2019, privind aprobarea Regulamentului pentru emiterea ”Autorizației de spargere”, a ”Avizului de execuție lucrări” și refacerea infrastructurii ce aparține domeniului public și privat al Municipiului Câmpia Turzii.

 

Scopul regulamentului este de a stabili cadrul organizatoric necesar derulării în condiții optime a lucrărilor de refacere a domeniului public și privat, la forma inițială în urma spargerilor de urgență sau a lucrărilor de modernizare, extindere sau înlocuire rețele pe raza Municipiului Câmpia Turzii, respectiv:

 

  1. Condițiile și documentele necesare obținerii avizului și autorizației de spargere;
  2. Controlul efectuat de reprezentanții Municipiului Câmpia Turzii pe perioada de valabilitate și efect a avizului sau autorizației de spargere;
  3. Obligațiile administratorilor de rețele, unități economice, persoane fizice și societăți comerciale care solicită autorizarea executării de lucrări pe domeniul public și privat al Municipiului Câmpia Turzii;
  4. Condiții tehnice de refacere al domeniului public și privat al Municipiului.

 

Regulamentul se regăsește publicat pe site-ul Primăriei Municipiului Câmpia Turzii sau accesând următorul link: https://campiaturzii.ro/fisiere-campia-turzii/2018/07/Hotarare_91_din30052019.pdf

 

 

 

Direcția Relații cu Comunitatea

spot_img
spot_img

Hot this week

EXCLUSIV: Artur Podar a demisionat de la ACS Sticla Arieșul Turda

Cu doar o lună înainte de startul campionatului pentru...

🎶 MAREA HORĂ A UNIRII – Viișoara 🎶

Primăria Comunei Primăria Comunei Viișoara invită toți cetățenii să...

Palmaresul echipelor din județul Cluj la barajele de promovare în Liga a 3-a (Divizia C)

De-a lungul deceniilor, fotbalul clujean a avut o prezență...
spot_img

Pe aceeași temă

spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img