

N-au trecut nici 24 de ore de la momentul în care Tribunalul Cluj a dat câștig de cauză fostului jurnalist din Câmpia Turzii, Rareș Morar, în procesul intentat acestuia de către președintele PSD – Petre Pop și deja lucrurile capătă o nouă turnură, mult mai interesantă.
Prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare, Morar a făcut niște afirmații care surescită interesul internauților vis-a-vis de viitor.
Rareş N. Morar
19 ore ·
Dupa aproape doi ani de judecata, consilierul judetean, administrator public, presedintele consiliului de administratie al Companiei de Apa Aries si presedinte al PSD Campia Turzii, Petre Pop, a pierdut procesul in care am dezvaluit apartenenta lui la masonerie (fals in declaratia de interese). Sper sa se poata uita in ochii celor pe care i-a tarat dupa el in mizeria asta dupa ce voi face publice toate pozele sau in ochii celor care vor fi cercetati penal pentru marturie mincinoasa. ?
Pa, Petrica! – a spus fostul jurnalist.
Așteptăm cu nerăbdare momentul publicării tuturor fotografiilor și chiar îi facem o ofertă publică lui Rareș Morar – suntem dispuși să-i oferim o sumă consistentă de bani pentru exclusivitate pe fotografiile respective!
În speranța că Rareș Morar va trece peste orgolii și ne va contacta, suntem curioși cum se va dezvălui această poveste…









