Tuesday, January 20, 2026
-15 C
Turda
-11.8 C
Câmpia Turzii
spot_img

EXCLUSIV: Vezi cu ce bani vor fi plătite camerele de supraveghere din Câmpia Turzii

Recent, Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii a făcut primii pași înspre implementarea noii rețele de camere de supraveghere, care va cuprinde 96 de camere noi, dar și o rețea nouă de fibră optică.

Nu puțini au fost aceia care au declarat că alocarea sumei de 2.1 milioane de lei pentru realizarea acestei investiții este o nebunie a primarului și că acei bani ar putea fi utilizați pentru alte proiecte.

Chiar vicepreședintele ALDE, Cristian Maier, afirma că banii s-ar putea duce către școli, spital sau drumuri.

Ei bine, aici intervine o mică investigație întreprinsă de RefleqtMedia în politicile primăriei din Câmpia Turzii.

Am aflat chiar de la primarul orașului, Dorin Lojigan, faptul că banii pentru realizarea investiției NU VOR PROVENI DIN BUGETUL LOCAL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI.

„Avem două variante de acoperire a acestei investiții. Fondurile venite de la Consiliul Județean și PNDL 3, care s-ar putea lansa în acest an. Indiferent care va fi soluția aleasă, nu va îngreuna bugetul local al municipiului nostru”, a declarat Lojigan.

Intervievați de presă, cetățenii municipiului nostru au declarat, în mare măsură, că sunt de acord cu montarea camerelor de supraveghere în oraș, fapt care ar scădea infracționalitatea și ar duce la pedepsirea inclusiv acelora care consideră că orașul este groapa lor de gunoi.

spot_img
spot_img

Hot this week

Nivelul stratului de zăpadă la munte. Analiză nivometeorologică pentru perioada 19–21 ianuarie 2026

Buletinul nivometeorologic emis pentru intervalul 19 ianuarie 2026, ora...

🔥 NOAPTE DE FOC LA TURDA! Trei autoturisme afectate de un incendiu pe strada Ioan Opriș

Momente tensionate, noaptea trecută, în municipiul Turda, unde pompierii...

🚨 ALARMĂ PE MUNTE! 17 INTERVENȚII ÎNTR-UN SINGUR WEEKEND – SALVAMONTIȘTII CLUJENI, ÎN LINIA ÎNTÂI

Sfârșit de săptămână EXTREM de solicitant pentru salvatorii montani...
spot_img

Pe aceeași temă

spot_img

RefleqtMedia Știri

spot_img

Popular Categories

spot_img
spot_img