Peste 4.000 de copii români trăiesc cu diabet tip 1

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
PublicitateImagine Refleqt MediaImagine ICTI Oficial

Peste 4.000 de copii din România trăiesc cu diabet zaharat de tip 1, iar pentru cei diagnosticați în primii ani de viață boala poate însemna până la 75.000 de înțepături până la împlinirea vârstei de 18 ani. Organizația Salvați Copiii lansează campania „AU. Primul pat din ace”, prin care vrea să contribuie la realizarea primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru copii din România.

Proiectul va fi realizat împreună cu Spitalul Clinic CF2 București și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. Investiția este estimată la peste 1,5 milioane de euro, iar viitoarea clinică ar urma să poată trata anual între 1.000 și 1.500 de copii.

Un copil poate ajunge la 75.000 de înțepături

Potrivit datelor prezentate de Salvați Copiii, în ianuarie 2026 erau înregistrați 4.036 de copii cu diabet zaharat de tip 1. Pentru cei diagnosticați foarte devreme, monitorizarea glicemiei și administrarea insulinei pot însemna între 36.000 și 75.000 de înțepături până la majorat.

Tocmai această realitate stă la baza campaniei „AU. Primul pat din ace”. Organizația a realizat simbolic un pat din ace, amplasat într-unul dintre viitoarele saloane ale clinicii. Instalația reprezintă numărul uriaș de înțepături pe care un copil cu diabet le poate suporta de-a lungul copilăriei.

Problema nu se limitează la diabet. Conform comunicatului, aproximativ 3 din 10 copii din România sunt afectați de obezitate, iar estimările indică posibilitatea ca numărul lor să ajungă la 500.000 până în 2030.

Prima clinică integrată dedicată copiilor

Clinica va fi amenajată în cadrul Spitalului Clinic CF2 București și va reuni servicii care în prezent sunt fragmentate: diagnostic și tratament, spitalizare continuă și de zi, ambulatoriu cu programare digitală, educație terapeutică și sprijin psihologic.

Echipa multidisciplinară ar urma să includă medic diabetolog pediatru, endocrinolog pediatru, nutriționist clinic pediatric, psiholog clinician și medic genetician. Clinica va avea și o componentă universitară, destinată pregătirii studenților și medicilor rezidenți.

„Nu putem șterge boala din viața lor, dar putem, cel puțin, să le asigurăm accesul la diagnostic, tratament și îngrijire completă, într-un cadru integrat”, a transmis Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Organizației Salvați Copiii.

Pentru realizarea și dotarea clinicii, Salvați Copiii a lansat și o campanie de strângere de fonduri. Persoanele fizice pot contribui cu 5 euro lunar prin SMS la 8835, cu textul SALVEZ.

Proiectul ar putea crea, pentru prima dată în România, un traseu medical integrat destinat copiilor cu diabet și boli metabolice, de la diagnostic și tratament până la suport psihologic și pregătirea tranziției către serviciile medicale pentru adulți.

PublicitateImagine AQUA CAA
Imagine 2026 GIF

Latest articles

spot_img
Cumpara si vinde rapid

Related articles