

Doi tineri din comuna Luna au ajuns în arestul Poliției, după ce sunt acuzați că au pus la cale un furt bine pregătit dintr-o școală gimnazială. Potrivit anchetatorilor, aceștia și-ar fi acoperit fețele, ar fi dezactivat sistemul de supraveghere video și ar fi plecat cu nu mai puțin de 14 tablete din laboratorul de informatică.
Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au dispus reținerea celor doi suspecți, în vârstă de 16 și 18 ani, ambii din comuna Luna. Aceștia sunt cercetați pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat.
Lovitura ar fi fost dată într-o școală din Luncani
Din cercetările efectuate a reieșit că, în seara zilei de 4 iulie, între orele 21:00 și 23:00, cei doi ar fi pătruns fără drept în incinta unei școli gimnaziale din localitatea Luncani, comuna Luna.
Anchetatorii susțin că, înainte de a intra în clădire, aceștia ar fi scos din funcțiune sistemul de supraveghere video, pentru a nu fi surprinși de camerele de filmat. Odată ajunși în laboratorul de informatică, ar fi sustras 14 tablete utilizate în procesul educațional.
Prejudiciul creat unității de învățământ este considerabil, însă o parte importantă dintre bunurile furate au fost recuperate de polițiști.
Percheziții și reținere
La o lună de la comiterea faptei, polițiștii au descins la locuințele celor doi tineri. Perchezițiile au fost efectuate cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj și al Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Cluj.
În urma activităților desfășurate, oamenii legii au identificat și ridicat mai multe mijloace materiale de probă utile anchetei și au recuperat aproximativ 70% din prejudiciul cauzat.
Pe baza probelor administrate, la data de 4 august, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale.
Pe tot parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție, potrivit legii.










