Atac violent pe străzile din Turda! Un tânăr a înjunghiat doi bărbați și a fost arestat

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
PublicitateImagine Refleqt MediaImagine ICTI Oficial

Scene șocante au avut loc în municipiul Turda, unde un tânăr de 28 de ani este acuzat că a atacat doi bărbați cu un obiect tăietor-înțepător. Agresorul a fost reținut de polițiști, iar instanța a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit anchetatorilor, incidentul s-a petrecut în data de 13 iulie, când bărbatul i-ar fi agresat pe doi tineri, în vârstă de 24 și 26 de ani, ambii din Turda, aplicându-le mai multe înțepături.

Victimele au suferit răni care au necesitat îngrijiri medicale, iar polițiștii au demarat imediat cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs atacul.

La 14 iulie, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Turda.

O zi mai târziu, procurorul de caz a solicitat arestarea preventivă, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Turda a admis propunerea, dispunând arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.

Ancheta continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea completă a activității infracționale.

PublicitateImagine AQUA CAA
Imagine 2026 GIF

Latest articles

Cumpara si vinde rapid

Related articles