TURDA își schimbă fața! Primăria, Poliția Locală și laboratorul de la „Liviu Rebreanu”, complet modernizate

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
PublicitateImagine Refleqt MediaImagine ICTI Oficial

Locuri prin care trec zilnic sute de turdeni au intrat într-o nouă etapă. Primăria Turda, sediul Poliției Locale și laboratorul Liceului „Liviu Rebreanu” au fost modernizate și pregătite pentru viitor, cu investiții care promit facturi mai mici, condiții mai bune și clădiri mai prietenoase pentru toți.

Primarul municipiului Turda, Cristian Matei, spune că aceste schimbări nu sunt doar despre aspectul clădirilor, ci despre felul în care oamenii își desfășoară activitatea și beneficiază de serviciile publice.

Modernizările includ iluminat LED, instalații electrice noi, panouri fotovoltaice și măsuri de eficiență energetică, care reduc consumul și transformă energia solară într-o resursă pentru instituțiile publice. În același timp, accesul pentru persoanele cu dizabilități, părinții cu cărucioare și vârstnici a fost îmbunătățit, astfel încât instituțiile să fie mai ușor de utilizat de către toți cetățenii.

Un plus important îl reprezintă laboratorul Liceului „Liviu Rebreanu”, unde au fost instalate sisteme moderne de încălzire și ventilație cu recuperare de căldură, iar clădirea a ajuns la standarde ridicate de eficiență energetică, oferind elevilor un mediu mai sănătos și mai confortabil pentru studiu.

Potrivit edilului, beneficiile acestor investiții se vor vedea în timp prin reducerea costurilor de întreținere, condiții mai bune de lucru și servicii publice de o calitate mai ridicată.

La finalul mesajului său, Cristian Matei le-a mulțumit tuturor celor implicați în realizarea acestor proiecte, pe care le consideră investiții în viitorul municipiului Turda.

PublicitateImagine AQUA CAA
Imagine 2026 GIF

Latest articles

Cumpara si vinde rapid

Related articles