

Primăria Comuna Tureni aduce la cunoștința cetățenilor faptul că au început lucrările de racordare a localităților Mărtinești și Comșești la rețeaua de canalizare, precum și la stația de epurare existentă și funcțională din Tureni.
Această investiție are ca obiectiv extinderea serviciilor publice esențiale, creșterea gradului de confort pentru locuitori și protejarea mediului printr-un sistem modern și eficient de colectare și tratare a apelor uzate.
Totodată, în paralel cu aceste lucrări, vor demara intervențiile privind transferul canalizării din zona Stației de Tratare Tureni către Ceanu Mic. Prin acest proiect vor fi create condițiile necesare pentru racordarea satului Ceanu Mic și a Comunei Aiton, cu descărcare către zona Turda Nouă, pe Valea Caldă.
Prin implementarea acestor proiecte, administrația locală urmărește dezvoltarea infrastructurii edilitare, îmbunătățirea condițiilor de trai și crearea unei baze solide pentru viitoare investiții în întreaga zonă.
Primăria Comunei Tureni mulțumește cetățenilor pentru răbdare și înțelegere pe perioada desfășurării lucrărilor și asigură comunitatea că va continua să susțină proiectele care aduc progres și utilitate publică.
Elena Daniela MĂNĂILĂ,
Primar









