

Una dintre cele mai active și mai implicate membre ale USR Turda, doamna Edith Klaubert, a părăsit lumea fizică, după o luptă grea.
Ca urmare tragicului eveniment, colegii din USR Turda au publicat un mesaj pe rețelele de socializare.
„Colega noastră Edith Klaubert a plecat prea devreme dintre noi.
Transmitem condoleanțe și suntem alături de familia îndurerată și de toți cei care o îndrăgeau, în acest moment de grea încercare.
A iubit oamenii și Turda, pentru care s-a implicat nu doar în politică, ci și în viața civică a orașului, ca fondatoare și veritabilă inimă a grupului civic Trashtag Turda.
Îi mulțumim încă o dată pentru altruismul, bunătatea și dăruirea prin care ne-a făcut mai buni pe toți cei care am avut norocul să o avem în viața noastră.
Dumnezeu să o ierte și să o odihnească!”, transmite partidul.









