Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img

ALERTĂ! „Lunetist” activ la Câmpia Turzii! Specializat în VINCLURI!

Portarii sunt îndemnați să se ascundă de tirul său, deoarece acest copil trage din lovitură liberă cum rar am mai văzut.

La doar 8 ani, Paul Pintilie este, de departe, unul dintre cei mai promițători fotbaliști ai grupei sale, U8 de la Fotbal Club Câmpia Turzii și, fără să ne ferim de cuvinte, este cel mai spectaculos tânăr fotbalist din zonă.

Cum altfel? Fotbalul îi curge prin vene – cu un tată care a făcut istorie în fotbalul local, Andrei Pintilie, și un unchi care conduce destinele clubului Petrolul Ploiești, Paul Pintilie.

Dar revenind la Paul cel mic, acesta are darul de a marca doar eurogoluri, având una dintre cele mai interesante tehnici de lovire a mingii. Juniorul lovește cu șiretul, dar ține vârful piciorului îndreptat în lateral. Astfel, generează o traiectorie cel puțin spectaculoasă oricărei mingi pe care o trimite de la distanță.

Dar… nu ne credeți pe cuvânt, priviți:

Așa se face că în acest week-end, la meciul dintre Fotbal Club Câmpia Turzii și Sporting Cluj, Paul Pintilie a fost desemnat jucătorul meciului.

„Paul a făcut un meci mare. A fost omul care a dat curaj colegilor în teren prin felul său de a se lupta, prin intervențiile sale din zona defensivă, prin curajul său arătat în faza ofensiva. A alergat mult, a muncit, s-a luptat ca un LEU pentru fiecare minge și a reușit un eurogol”, transmite Fotbal Club Câmpia Turzii.

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img

Hot this week

Câmpia Turzii își consolidează poziția pe harta investițiilor strategice

Municipiul Câmpia Turzii face pași importanți în direcția dezvoltării...

Trei suflete salvate din drum: gestul simplu care spune totul despre omenie

Într-o seară obișnuită, pe un drum liniștit din comuna...

MITĂ DE 200 DE LEI PENTRU… NIMIC la Cugir!

Scene incredibile la Cugir, unde un șofer a reușit...

Publicitate

spot_img

Pe aceeași temă

Publicitate

spot_img

RefleqtMedia Știri

Popular Categories

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
spot_img