

Primăria Municipiului Turda a anunțat începerea lucrărilor de remediere a părții carosabile pe mai multe străzi importante din oraș, intervențiile fiind realizate în perioada de garanție de către constructorul care a executat lucrările inițiale.
Primele lucrări au început pe strada 22 Decembrie 1989, unde echipele au intervenit pentru corectarea degradărilor apărute în timp la nivelul carosabilului. Potrivit administrației locale, intervențiile au devenit posibile odată cu creșterea temperaturilor și apariția condițiilor meteo favorabile desfășurării lucrărilor.
În perioada următoare, până săptămâna viitoare, lucrări similare de reparații și remediere în perioada de garanție vor avea loc și pe alte artere importante din municipiu:
- strada Fabricii
- strada Clujului
- strada Simion Bărnuțiu
- strada Avram Iancu
- strada Libertății
Aceste intervenții sunt realizate în baza obligațiilor constructorului pe durata garanției, scopul fiind corectarea eventualelor degradări apărute după finalizarea lucrărilor și menținerea unor condiții bune de circulație pentru participanții la trafic.
Prin aceste lucrări, administrația locală urmărește menținerea infrastructurii rutiere la standarde bune, intervențiile fiind efectuate fără costuri suplimentare pentru bugetul local, deoarece ele sunt acoperite de garanția lucrărilor executate.
Primăria Turda îi roagă pe participanții la trafic să circule cu atenție în zonele unde se desfășoară lucrările și le mulțumește pentru înțelegere.
#stirimures #refleqtmedia









