Raport de activitate 2025: Consilierul Județean AUR Mircea Vicențiu Irimie, un mandat marcat de implicare și dialog constant

spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
PublicitateImagine Refleqt MediaImagine ICTI Oficial

Consilierul județean Mircea Vicențiu Irimie, reprezentant al Alianța pentru Unirea Românilor în cadrul Consiliul Județean Cluj, a prezentat raportul de activitate aferent perioadei ianuarie–decembrie 2025, evidențiind un an intens de muncă administrativă, activitate legislativă și prezență activă în comunitate.

Activitate în cadrul Consiliului Județean Cluj

În anul 2025, Mircea Vicențiu Irimie a avut o participare constantă și consistentă la lucrările forului județean:

  • a fost prezent la 26 din cele 28 de ședințe ale Consiliului Județean;
  • a participat la toate cele 13 ședințe ale comisiilor principale;
  • a luat parte la 30 din 30 de ședințe ale comisiilor secundare;
  • a avut 94 de luări de cuvânt în plen, intervenind pe teme de interes public;
  • a susținut un amendament, elaborat împreună cu ceilalți consilieri județeni AUR.

În structura Consiliului Județean, acesta activează ca membru în Comisia de Urbanism, membru în Comisia de Patrimoniu și Servicii Publice și secretar al Comisiei de Urbanism, implicându-se direct în analiza proiectelor care vizează dezvoltarea teritorială și patrimoniul județului Cluj.

Relația cu cetățenii și activitatea de audiență

Un capitol important al activității sale îl reprezintă relația directă cu cetățenii. La Turda, consilierul județean a înființat un Birou de Audiențe, unde a avut numeroase întâlniri cu persoane individuale sau grupuri, abordând probleme diverse.

Un moment deosebit de relevant a fost dialogul constant cu Asociația Luptătorilor din Revoluția Română, care a solicitat completarea Legii „Turda – Oraș Martir” cu sintagma „Rol Determinant”. În urma acestor întâlniri, a fost pregătită o propunere legislativă, ce urmează să fie transmisă parlamentarilor AUR pentru a fi depusă la Secretariatul Parlamentului.

De asemenea, în cadrul audiențelor au fost discutate probleme ridicate de pensionari, tineri aflați în căutarea unui loc de muncă, precum și de alți cetățeni confruntați cu dificultăți administrative sau sociale.

Implicare în viața comunității

Pe parcursul anului 2025, Mircea Vicențiu Irimie a participat la numeroase evenimente cu caracter național, cultural, religios și comemorativ, printre care:

  • festivitățile de 1 Decembrie – Ziua Națională a României, la Alba Iulia;
  • 24 ianuarie – Ziua Micii Uniri;
  • Ziua Armatei și Ziua Drapelului Național;
  • organizarea, împreună cu senatorul Cristian Șipoș, a unui spectacol și a unei mese tradiționale în Salina Turda pentru aproximativ 80 de europarlamentari din grupul ECR;
  • participarea la evenimente precum Hramul Mănăstirii Mihai Vodă, Crucea Iancului de la Mărișel, Târgul de Fete de pe Muntele Găina, comemorarea lui Avram Iancu, festivitățile de la Țebea, sfințiri și târnosiri de biserici în Hărcana și Ocna Mureș;
  • evenimente locale, precum alegerea viceprimarului municipiului Turda, lansări de carte, premiere sportive și întâlniri cetățenești.

Totodată, consilierul județean a ridicat constant probleme în ședințele Consiliului Județean Cluj, solicitând clarificări și explicații pentru situații de interes public, primind, potrivit raportului, răspunsuri „exacte și pertinente”.

Mesaj de final

În încheierea raportului, Mircea Vicențiu Irimie subliniază onoarea de a face parte din forul legislativ județean și adresează mulțumiri tuturor colegilor consilieri și aparatului de specialitate al Consiliului Județean Cluj pentru profesionalismul și colaborarea manifestate. Totodată, își reafirmă disponibilitatea totală față de cetățenii județului Cluj, declarându-se deschis dialogului și implicării active în rezolvarea problemelor comunității.

#stirimures #refleqtmedia

PublicitateImagine AQUA CAA
Imagine 2026 GIF

Latest articles

spot_img

Related articles