Persoanele încadrate în grad de handicap grav sau accentuat au posibilitatea de a opta, în locul transportului interurban gratuit, pentru decontarea carburantului necesar deplasărilor efectuate cu autoturismul propriu, cu autoturismul familiei sau al asistentului personal. Decontarea se realizează pe baza unei cereri și a documentelor justificative depuse la DGASPC Cluj, beneficiarii urmând să primească o sumă anuală care acoperă o parte din cheltuielile de transport (de exemplu, 1.500 lei pentru persoanele cu handicap grav și 750 lei pentru cele cu handicap accentuat), calculată conform tarifelor de transport interurban.
Începând cu data de 15 ianuarie 2026, Primăria Comunei Săndulești preia documentele necesare pentru obținerea decontului de carburant pentru persoanele încadrate în grad de handicap. Procedura de acordare a drepturilor privind transportul gratuit a fost simplificată, iar, începând cu anul 2026, beneficiarii pot utiliza cardul electronic de carburant, care reprezintă singura opțiune disponibilă, celelalte modalități nefiind aplicabile.
Cetățenii care dețin deja un card electronic de carburant activ trebuie să depună o cerere pentru anul 2026, însoțită de copia cărții de identitate.
Formularele de cerere pot fi descărcate:
- de pe site-ul Primăriei Comunei Săndulești: https://comunasandulesti.ro
- de pe site-ul DGASPC Cluj: www.dgaspc-cluj.ro
- direct de la următorul link:
https://blackbelt-comunicare.ro/wp-content/uploads/2026/01/dgaspc_cj_cerere_card_carburant.pdf
Persoanele care nu dețin card electronic de carburant pot depune cererile, însoțite de copia actului de identitate și certificatul de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat, fie la sediul Primăriei Comunei Săndulești, fie prin e-mail, la următoarele adrese:
Persoană de contact: Blaga Anamaria
Telefon: 0766 344 119










