Funeraliile fostului președinte Ion Iliescu, cel dintâi conducător al României post-comuniste și una dintre figurile istorice care a marcat decisiv destinul țării timp de decenii, au fost un moment de tăcere apăsătoare nu doar pentru cetățeni, ci mai ales pentru statul român. Tăcerea rușinoasă a șefilor de stat – absenți fizic și moral – a transmis un mesaj dureros: în România, memoria liderilor este onorată selectiv, filtrată prin ranchiună politică, ideologie de conjunctură și orgolii personale.
Într-un contrast profund, în Statele Unite, funeraliile fostului președinte Jimmy Carter au fost onorate cu demnitate de toți foștii președinți americani, indiferent de disputele feroce dintre ei. Donald Trump, președinte în exercițiu, a stat alături de Joe Biden, adversarul său direct, pentru că așa cere decența. Așa impune respectul pentru instituția supremă a statului. Așa arată o democrație matură, în care simbolurile naționale nu se batjocoresc în funcție de gustul politic al momentului.
În România, premierul a fost prezent, însă marii absenți au fost fostul președinte Klaus Iohannis și actualul președinte în funcție, Nicușor Dan, care, deși se afla în Palatul Cotroceni în timpul desfășurării ceremoniei, a refuzat ostentativ să-și prezinte omagiile. La rândul lor, liderii USR și UDMR s-au remarcat prin aceeași lipsă de respect, alegând să ignore complet un eveniment de o asemenea încărcătură simbolică și istorică. Aceste absențe nu sunt doar gesturi politice, ci expresia unei derive morale – a incapacității de a face distincția între om și funcție, între adversitate și onoare.
Indiferent de opiniile personale despre moștenirea politică a lui Ion Iliescu – și acestea pot fi, desigur, diverse și contradictorii – o națiune se validează și prin modul în care își tratează liderii la final de drum. Să fii prezent la funeraliile unui fost șef de stat nu înseamnă aprobare, ci recunoaștere a unui parcurs istoric și afirmare a unei culturi politice civilizate.
Din păcate, România dovedește, încă o dată, că moralitatea și respectul sunt valori negociabile. Ne grăbim să copiem fastul, dar nu înțelegem solemnitatea. Ne place să vorbim despre democrație, dar nu ne asumăm obligațiile simbolice care o însoțesc. Preferăm să arătăm cu degetul trecutul decât să-l privim cu luciditate. Și, în final, demonstrăm că ne lipsesc acele gesturi mici, dar esențiale, care dau greutate unei națiuni.
Atâta timp cât liderii României aleg disprețul și uitarea în locul decenței și recunoașterii, vom rămâne o țară învățând lecțiile democrației doar pe hârtie. Morala nu se predă prin discursuri de la pupitru, ci prin gesturi de omenie în momentele care contează.
P.s. Acum se vede limpede adevăratul caracter al așa-zișilor „bărbați de stat”. Românii care i-au votat să ne reprezinte în fruntea țării ar face bine să nu uite această lașitate morală când va veni din nou vremea campaniei electorale. Respectul se câștigă prin fapte, nu prin afișe electorale.
