Mandatul 2016-2020, primul din cariera primarului cenan, Liliana Moldovan, a fost unul cu care puțini primari se pot lăuda.
În cei 4 ani de activitate ca primar, Ana Liliana Moldovan a reușit să finalizeze 7 (ȘAPTE) proiecte majore de investiții, menite să aducă bunăstare și, practic, normalitate într-o comună care, până la mandatul Lilianei Moldovan, a fost privată de cele mai elementare beneficii ale urbanismului.
Cele 7 proiecte de investiții finalizate în primul său mandat sunt:
- Alimentare cu apa în satul Iacobeni – 2.011.642 lei;
- Alimentare cu apă în satul Boian – 1.251.402 lei;
- Alimentare cu apă în satul Valea lui Cati – 433.672 lei ;
- Refacere pod peste Valea Largă, afectat de fenomene hidrometeorologice în satul Bolduț în valoare de 414.933 lei;
- Reabilitare drumuri comunale și străzi – 872.388 lei;
- Lucrări refacere infrastructură rutieră pe DC66 în satul Fânațe – 851.762 lei dar și
- extindere iluminat public în satele Fânațe, Ciurgău, Iacobeni, Stârcu – 140.780 lei .
La aceste lucrări se adaugă proiectele DEMARATE de Primăria Ceanu Mare în acest mandat, din care reamintim:
- Sistem de canalizare și stație de epurare în Ceanu Mare – demarat în actualul mandat, finanțat prin PNDL;
- Capelă Mortuară Ceanu Mare;
- Centru Medical Ceanu Mare – finanțat prin PNDL;
- Alimentare cu apă în satele Bolduț și Hodăi Boian,
- lucrări de împădurire în comuna Ceanu Mare,
- alimentare cu apă a satelor Fânațe și Ștrucut.
Totodată, pentru mandatul următor, pe lângă finalizarea proiectelor demarate în perioada 2016-2020, edilul șef al comunei – Ana Liliana Moldovan – care candidează din partea PNL, își propune proiecte de dezvoltare precum: depunerea proiectelor spre finanțare pentru modernizarea drumurilor comunale prin asfaltare, din fonduri europene sau guvernamentale, în satele Valea lui Cati, Bolduț, Dosu Napului, Fânațe, Iacobeni, pietruirea drumurilor de hotar, continuarea lucrărilor de extindere a iluminatului public în satele Ciurgău, Ștrucut și Boian.
„Nu se va uita nici de construirea unei baze sportive în comună sau de modernizarea școlilor, achiziția echipamentelor pentru îmbunătățirea infrastructurii TIC din Comuna Ceanu Mare, proiect finanțat prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în conformitate cu prevederile contractului încheiat, finanțat prin fonduri europene nerambursabile.” , scrie TurdaNews.












