O informație apărută în spațiul public ar putea să zguduie imaginea, și așa ponosită, a Primăriei Municipiului Câmpia Turzii. 5000 de euro șpagă la Primăria Câmpia Turzii ar putea fi titlul unui film de acțiune, însă este vorba despre o sesizare apărută pe site-ul piatadespaga.ro.
Cel care a redactat sesizarea vorbește despre faptul că, în luna decembrie a anului 2017, a dat 5000 de euro sub forma unei sponsorizări, unui șef de serviciu din Primăria Câmpia Turzii, pentru a-i intermedia o concesiune de teren.
Contactat de RefleqtMedia, primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, precizează că dacă este vorba despre o acuzație reală, îl îndeamnă pe cel care a redactat-o, să contacteze autoritățile de cercetare penală.
„Pe de altă parte, oricine ar putea scrie o asemenea sesizare, din spatele unui cont fals, fără ca ea să fie reală. Din informațiile mele, din 14 decembrie și până astăzi nu a fost făcută nici o concesiune de teren de către Primăria Câmpia Turzii”, spune Dorin Lojigan.
Astfel, există posibilitatea ca cei 5000 de euro șpagă la Primăria Câmpia Turzii să nu fie altceva decât o capcană mediatică lansată înspre administrația locală condusă de Dorin Lojigan.