Un eveniment cu impact puternic asupra tinerilor a avut loc astăzi în municipiul Turda, unde peste 450 de elevi și profesori au participat la conferința „Prețuiește viața, spune NU drogurilor!”. Întâlnirea a adus în fața liceenilor povești reale, unele dintre ele dramatice, despre pericolele consumului de substanțe psihoactive.
Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Instituția Prefectului – Județul Cluj, Primăria Municipiului Turda, Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj și Teen Challenge România.
Sala de sport „Aurel Vasile Oroian” din cadrul Școlii Gimnaziale „Teodor Murășanu” din Turda a devenit locul în care tinerii au aflat direct, fără filtre, ce înseamnă dependența de droguri și cât de greu este drumul spre recuperare.
Două mărturii care au cutremurat sala
Momentul cel mai puternic al conferinței a fost reprezentat de intervențiile a doi foști consumatori de droguri, Sebastian Petruț și Emanuel, reprezentanți ai Teen Challenge Cluj. Cei doi și-au spus poveștile de viață în fața elevilor, vorbind deschis despre căderile lor, despre dependență, dar și despre lupta pentru a-și reconstrui viața.
Mărturiile lor au avut rolul de a arăta tinerilor cât de ușor poate începe un astfel de drum și cât de dificil este să ieși din el.
Autoritățile trag un semnal de alarmă
La conferință au luat cuvântul mai mulți reprezentanți ai autorităților și ai sistemului educațional:
• Maria Forna – prefectul județului Cluj
• Cristian Octavian Matei – primarul municipiului Turda
• Marinela Marc – inspector școlar general al ISJ Cluj
• Meda Voivod și Gina Pop – reprezentante ale Inspectoratului de Poliție Județean Cluj
Evenimentul a fost moderat de Amalia Gurzău, inspector școlar responsabil de comunicarea instituțională în cadrul ISJ Cluj.
Prefectul județului Cluj, Maria Forna, a subliniat gravitatea fenomenului și importanța prevenirii în rândul tinerilor.
„Consumul de droguri nu este doar o problemă individuală, ci o amenințare directă la adresa prezentului și viitorului comunității noastre. La Cluj, am ales să nu privim pasiv acest fenomen, ci să construim un parteneriat solid între instituții, școli, autorități locale și organizații specializate. Fiecare tânăr informat astăzi înseamnă o șansă în plus pentru un viitor sănătos mâine. Prevenția, dialogul deschis și implicarea constantă sunt cele mai puternice arme pe care le avem în această luptă”, a transmis prefectul Maria Forna.
Clujul, model de colaborare împotriva drogurilor
Organizatorii au subliniat că județul Cluj este primul din România unde, de peste doi ani, instituțiile publice colaborează constant pentru a crea un adevărat ecosistem de prevenire a consumului de droguri.
Prin astfel de evenimente, autoritățile încearcă să ajungă direct la tineri, la părinți și la cadrele didactice, în încercarea de a preveni extinderea unui fenomen care devine tot mai prezent în societatea contemporană.
Mesajul transmis elevilor a fost unul clar: informarea, dialogul și sprijinul comunității pot face diferența între o alegere greșită și un viitor sănătos.
#stirimures #refleqtmedia












