M-am născut acum 11 lunițe într-o familie fără posibilități din Viișoara.

Firește, nu știu să scriu, dar l-am rugat pe nenea editoru’ să-mi spună povestea pentru ca voi, cei care mă puteți ajuta, să vedeți problema prin ochișorii mei de copil.

Oficial, mă cheamă Ferdinand Zsigmond, iar părinții mei mai au trei copii. Din acest motiv, tatăl meu refuză să mă ia acasă, iar mama mea, chiar dacă ar vrea să mă ia, nu poate, pentru că este la spital la Turda, unde mai naște un frățior.

Mama are 19 ani și pe mine m-au abandonat… am rămas singur pe lume de o săptămână, însă … mie îmi place să fiu vesel, să mă joc, iar Laura și Anca și toate asistentele și infirmierele de la Pediatrie din Spitalul Câmpia Turzii, mă îngrijesc, mă iubesc, îmi dau să pap, mă culcă și mă schimbă atunci când lăpticul și păpica ies din mine și fac căcuță.

Voi, oameni mari care-mi citiți gândurile, nu puteți să-mi trimiteți un scăunel pentru mâncare? Un scăunel m-ar ajuta taaaare mult să pot să învăț să pap singurel, mai ales acum, când sunt pe cale de a fi dat spre adopție… da – voi ajunge într-un leagăn de copii, apoi … poate … dacă se îndură Dumnezeu și de inimioara mea mică și veselă, voi fi adoptat de o familie care va avea mai mulți bani și mai multe jucării decât părinții mei naturali.

Până una alta, voi – care mă puteți ajuta – mă găsiți la Secția de Pediatrie, a Spitalului Municipal „Dr. Cornel Igna” din Câmpia Turzii și dacă-mi aduceți și niște hăinuțe mici, v-aș fi tare recunoscător, că hăinuțele astea deja îmi rămân mici.

Vă mulțumesc din suflețelul meu mic,
Andrei – băiatul nimănui

Aceasta este povestea lui – îl cheamă „Andrei” Ferdinand Zsigmond și are nevoie de ajutorul nostru. Nu sta deoparte, du un scăunel la Pediatrie, du niște hăinuțe și distribuie povestea lui, pentru ca astfel de cazuri să devină tot mai rare.

Trăim într-o lume în care copiii sunt abandonați ca niște căini, din cauza faptului că sistemul este stricat, iar copiii pot face copii.

Măsuri de contracepție nu există, educație sexuală nu există, dar există bebeluși abandonați… ca Andrei – copilul nimănui.

RefleqtMedia pe rețelele de socializare

1 COMMENT

Comments are closed.