15 iunie 1889, un sanatoriu trist, locul în care Luceafărul Poeziei Românești, cel mai mare poet și unul dintre cei mai mari patrioți ai neamului românesc, Mihai Eminovici (Eminescu) se stingea…
După o boală îndelungată şi grea, de aproape şase ani, cel mai mare poet al românilor, Mihai Eminescu, s-a stins din viaţă în ziua de 15 iunie 1889, în urma unei sincope a inimii, aşa cum prevăd actele oficiale.
Iată ce povesteşte medicul Ştefan Coşereanu, Elenei Popovici:,,Eminescu locuia în ultimele sale luni de viaţă în ,,Hugues” etajul IV, în faţa Teatrului Naţional, şi când s-a ivit nenorocirea a treia oară a fost internat în Sanatoriul dr. Şuţu, unde s-au mai chinuit suferinzi actorii comici Şt. Iulian şi M. Mateescu. Tenorul Poenaru, zărind într-o zi pe poet mâncând pâine în curte, pe lângă pavilionul în care şedea medicul-şef, s-a năpustit asupra lui, l-a lovit zdravăn cu cărămida în cap, aşa de tare că Eminescu s-a prăbuşit pe pietriş şi-a trebuit să fie ridicat de-acolo de infirmieri, transportat mai fără suflare şi pansat.
Mai târziu, el a căpătat un erizipel şi aproape după două luni s-a sfârşit la mijlocul lui iunie 1889”.
Imediat după moartea lui Eminescu, sora acestuia Harieta, aflând cum a murit fratele ei, scrie Corneliei Emilian din Iaşi:,,Scumpă Mamă! Nu sunt în stare a ve descrie nici ce am privit cu ochii mei, nici ce am întâmpinat, de nu am fost în stare a ve scrie nimic.
Atâta ve spun şi ve rog să spuneţi la toţi că nenorocitul meu frate a murit în cea din urmă mizerie şi moartea i’a fost cauzată prin spargerea capului ce i’a făcut’o un nebun anume Petrea Poenariu. Să ferească D-zeu şi pe cei mai rei oameni din lume să fie instalaţi da D-rul Şuţu, că fie care va avea sfârşitul iubitului meu frate” ( Scrisoare, Harieta Eminescu- Lacu- Sărat, 1889 iunie 22).
Ca un ultim omagiu, în ziua în care comemorăm 133 de ani de la moartea sa, vă prezentăm ultima poezie a lui Eminescu, găsită într-un carnețel din halatul cu care era îmbrăcat când a murit.
Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.
După un semn
Clătind catargele
Tremură largile
Vase de lemn;
Nişte cetăţi
Veghind întinsele
Si necuprinsele
Singurătăţi.
Orice noroc
Şi-întinde-aripile
Gonit de clipele
Stării pe loc.
Până ce mor,
Pleacă-te îngere
La trista-mi plângere
Plină de-amor.
Nu e păcat?
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?
