Deși SINGURUL tronson de autostradă inaugurat, în 2022, a fost în Transilvania, mai precis cel dintre Șelimbăr și Boița, anul 2023 nu va mai fi atât de „darnic” pentru ardeleni.
Potrivit unor estimări asumate de Asociația Pro Infrastructură, în 2023 s-ar putea să fie inaugurați cei mai mulți kilometri de autostradă din istorie, însă niciunul dintre acești kilometri nu va fi inaugurat în Ardeal.
Autoritățile se așteaptă însă ca în 2023 să depășim borna simbolică de 1.000 de kilometri de drum de mare viteză în România.
Autostrada de Centură a Capitalei / A0 – 43 de kilometri – loturile 1 și 2 din A0 Sud, între nodul cu A2 și DN6:
33 de kilometri circulabili, pe semi-inelul de sud al A0
Tronsonul 3 al Drumului Expres 12 Craiova – Pitești, între Slatina Nord – Est și Colonești – 31,75 kilometri
Drumul Expres Galați – Brăila, 11 kilometri
Podul peste Dunăre de la Brăila și cei 22 de km de drum de legătură
Totuși, este de așteptat să se lucreze intens la tronsonul de autostradă dintre Câmpia Turzii și Chețani, astfel încât să fie finalizat până în 2024.