๐๐๐Salvatorii montani au fost solicitaศi asearฤ, dupฤ lฤsarea รฎntunericului, pentru a interveni la โก๏ธ๐๐จ๐ฎ๐ ๐๐๐ณ๐ฎ๐ซ๐ข ๐ข๐ง ๐๐ก๐๐ข๐ฅ๐ ๐๐ฎ๐ซ๐ณ๐ข๐ข ๐ฌ๐ข ๐ข๐ง ๐๐ก๐๐ข๐ฅ๐ ๐๐จ๐ซ๐ณ๐๐ฌ๐ญ๐ข๐ฅ๐จ๐ซ.
๐ ๐Primul apel a fost din partea unei echipe de doi ๐งโโ๏ธcฤศฤrฤtori care au abordat traseul Turnul Ascuศit din Cheile Turzii ศi, din pricina faptului cฤ au รฎnaintat destul de anevoios, au fost surprinศi de ๐รฎntuneric ศi au avut dificultฤศi รฎn a se รฎntoarce. ๐นDoi dintre salvatorii montani care asigurau permanenศa la Baza Salvamont Cheile Turzii au urcat pรขnฤ la cei doi tineri ศi le-au facilitat coborรขrea รฎn potecฤ, acศiunea derulรขndu-se pe parcursul a aproximativ douฤ ore de la alarmare.
๐ขUn al doilea caz a fost, de data aceasta, unul medical: un tรขnฤr dintr-un grup de patru persoane care se aflau pe traseul Cheilor Borzeศtilor, รฎn zona Cascadelor Superioare, s-a accidentat la gleznฤ, existรขnd suspiciunea unei fracturi. ๐Spre victimฤ s-au deplasat salvatori montani care asigurau permanenศa รฎn bazele Bฤiศoara ศi Cheile Turzii, dar ศi salvamontiศti care se aflau รฎn timpul liber. Accidentatul a fost evacuat fฤrฤ probleme din traseu pรขnฤ la drumul naศional unde a fost predat ๐Ambulanศei.












