

Stimați conducători auto din Municipiul Câmpia Turzii,
Transportul public funcționează pentru întreaga comunitate. Pentru ca autobuzele să circule în siguranță și la timp, este esențial ca traseele acestora să fie menținute libere.
Vă rugăm ca, în situația în care opriți sau staționați pe marginea carosabilului, să vă asigurați că lăsați spațiul necesar pentru trecerea autobuzelor, în special pe străzile din cartierele Șarât și Sâncrai, unde carosabilul este mai îngust.
Blocarea benzilor de circulație sau staționarea necorespunzătoare determină întârzieri, afectează programul curselor și creează situații neplăcute atât pentru călători, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.
Autobuzele trebuie să circule în condiții normale, fără a fi nevoie de manevre suplimentare sau dirijare din cauza autoturismelor oprite neregulamentar.
Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru respectarea regulilor de oprire și staționare.
Transport Local Câmpia Turzii SRL









