💻 Platforma electronică pentru gestionarea tichetelor de activități casnice este disponibilă la adresa https://tichete.anofm.ro. Aceasta oferă un mod eficient de a conecta beneficiarii casnici cu prestatorii de servicii, facilitând remunerarea activităților casnice ocazionale.
Prin acumularea și preschimbarea a minimum 85 de tichete/lună, prestatorii casnici beneficiază de asigurări de #sănătate și #pensie.
Angajatorii pot acorda propriilor angajaţi, sub formă de primă sau bonus, în afară de salariul de bază stabilit, tichete de activităţi casnice, suportând valoarea nominală a acestora.
📌𝗖𝗲 𝗼𝗳𝗲𝗿𝗮̆ 𝗽𝗹𝗮𝘁𝗳𝗼𝗿𝗺𝗮?
✅ 𝗚𝗲𝘀𝘁𝗶𝗼𝗻𝗮𝗿𝗲 𝘀𝗶𝗺𝗽𝗹𝗶𝗳𝗶𝗰𝗮𝘁𝗮̆ 𝗮 𝘁𝗶𝗰𝗵𝗲𝘁𝗲𝗹𝗼𝗿: Tichetele pot fi achiziționate în format fizic sau electronic și sunt utilizate exclusiv pentru plata prestatorilor de servicii casnice.
✅ 𝗙𝗮𝗰𝗶𝗹𝗶𝘁𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗶𝗻𝘁𝗲𝗿𝗮𝗰𝘁̦𝗶𝘂𝗻𝗶𝗶 𝗱𝗶𝗻𝘁𝗿𝗲 𝗯𝗲𝗻𝗲𝗳𝗶𝗰𝗶𝗮𝗿 𝘀̦𝗶 𝗽𝗿𝗲𝘀𝘁𝗮𝘁𝗼𝗿𝘂𝗹 𝗰𝗮𝘀𝗻𝗶𝗰: Beneficiarii pot posta în secțiunea „Marketplace” serviciile pentru care caută personal, iar prestatorii serviciile pe care le pot oferi, fiind asigurată în acest fel medierea între cerere și ofertă în ceea ce privește desfășurarea activităților casnice.
✅ 𝗚𝗵𝗶𝗱𝘂𝗿𝗶 𝗱𝗲 𝘂𝘁𝗶𝗹𝗶𝘇𝗮𝗿𝗲 𝗮 𝗽𝗹𝗮𝘁𝗳𝗼𝗿𝗺𝗲𝗶 pentru prestatori, beneficiari și angajatori:
Prestator – https://tichete.anofm.ro/provider-guid
Beneficiar – https://tichete.anofm.ro/beneficiary-guid
Angajator – https://tichete.anofm.ro/company-guid
📌𝗔𝗰𝗰𝗲𝘀 𝗹𝗮 𝗽𝗹𝗮𝘁𝗳𝗼𝗿𝗺𝗮̆:
Beneficiarii, prestatorii și angajatorii sunt invitați să își creeze un cont pe platforma https://tichete.anofm.ro pentru a putea utiliza și gestiona tichetele. Platforma este ușor de utilizat și accesibilă oricărui utilizator cu acces la internet.
Pentru întrebări utilizatorii pot contacta agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București.
𝗣𝗹𝗮𝘁𝗳𝗼𝗿𝗺𝗮 𝗱𝗲 𝘁𝗶𝗰𝗵𝗲𝘁𝗲 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗮𝗰𝘁𝗶𝘃𝗶𝘁𝗮̆𝘁̦𝗶 𝗰𝗮𝘀𝗻𝗶𝗰𝗲 este o oportunitate excelentă de a organiza și de a remunera în mod eficient serviciile casnice, contribuind totodată la securitatea socială a celor implicați.