Lupta politică și lucrurile, în general, au luat o turnură absolut ciudată, astăzi, la Tritenii de Jos.
La ora 14:00 a fost convocată o ședință ordinară de consiliu local, la care, din totalul de 13 consilieri în funcție, s-au prezentat doar 12.
Având în vedere faptul că mandatul președintelui de ședință a expirat, a venit momentul să fie propus un nou președinte de ședință.
„Puterea” l-a propus pe viceprimarul, Raul Rafai, în timp ce opoziția l-a propus pe Emil Rusu.
Așa s-a ajuns la situația votului, când s-a decis balotaj – adică 6 voturi pentru Rafai și 6 pentru Rusu.
La recomandarea secretarei consiliului local, ședința s-a suspendat, urmând a fi convocată o ședință extraordinară, cel mai probabil, atunci când „puterea” va fi în efectiv complet.


Comentarii