web analytics
Home Știri din Turda PLUS Turda - perspective si obiective

PLUS Turda – perspective si obiective

- Publicitate -

Suntem un partid tânăr, cu principii solide, care crește încet și sigur. Ne dorim să atragem oameni de calitate din întreaga societate, care să aducă plus-valoare și consistență echipei noastre, oameni care doresc să se implice în dezvoltarea comunității locale.
Suntem convinși că politica trebuie să se facă pentru cetățean și construim un proiect sănătos și necesar Turzii.

Prioritățile noastre imediate sunt:
• Elaborarea unui proiect de guvernare locală, cu obiective măsurabile și termene clar stabilite, care să propună soluții la problemele turdenilor, dar mai ales să ofere o viziune de dezvoltare a orașului. Suntem conștienți că dezvoltarea unei comunități se desăvârșește doar prin participarea activă a membrilor ei, așa că am demarat o campanie de consultare publică a turdenilor. Astfel, prin intermediul unui sondaj on-line (Sondaj PLUS Turda), dorim să aflăm care sunt opiniile și așteptările concetățenilor noștri. Informațiile obținute se vor regăsi în programul nostru electoral pentru alegerile locale din 2020.

• Constituirea unei echipe de candidați PLUS pentru Primăria și Consiliul Local Turda. Echipa va rezulta în urma unui proces de alegeri interne, aflat în desfășurare, care se va finaliza la începutul lunii martie. După constituirea echipei PLUS, vom începe negocierile cu USR Turda, pentru stabilirea echipei Alianței USR PLUS care va intra în competiția electorală locală din acest an. Prin urmare, ne delimităm de informațiile apărute în presă despre eventualii candidați PLUS la alegerile locale. Când vom avea lista finală, o vom face publică.

• Deschiderea unui sediu PLUS Turda, care să permită localizarea noastră și să faciliteze contactele directe cu turdenii. În acest sens, așteptăm încă răspuns la cererea noastră înaintată Primăriei Turda (nr. 21797/10.10.2019) pentru atribuirea, în regim de închiriere, a unui spațiu cu destinație de sediu de partid politic, situat administrativ în Turda.

Turda, 25 ianuarie 2020
PLUS Turda

Comentarii

- Advertisement -

RefleqtMedia pe rețelele de socializare

2,700FansLike
540FollowersFollow
400FollowersFollow
328SubscribersSubscribe

Citește

- Advertisement -

Ultimele știri

- Advertisement -

Comentarii