web analytics
Home Știri din Turda Discursul primarului Cristian Octavian Matei cu ocazia Zilei Drapelului Național al României:

Discursul primarului Cristian Octavian Matei cu ocazia Zilei Drapelului Național al României:

- Publicitate -

,,Stimată audiență,

După o lungă pauză în care nu a fost posibilă organizarea acestor ceremonii, mă bucur că ne aflăm astăzi aici, în acest moment solemn, dedicat celui mai prețios simbol al țării noastre: drapelul României. Pentru mine este o ceremonie foarte specială, deoarece până acum 3 ani la Turda nu se putea sărbători oficial această zi. Turda nu își putea arbora drapelul la loc de cinste pentru că nu aveam un spațiu dedicat, cum prevede legea, așa că am înființat această piață a Tricolorului care a devenit un loc aparte pentru mine.

Așa cum știm cu toții, lucrurile mari, lucrurile care rezistă în timp, faptele care schimbă parcursul istoriei în sens pozitiv se fac în echipă, în unitate. Fiecare grup care militează pentru un scop nobil are o identitate, este ghidat de anumite principii, iar de fiecare dată aceste valori sunt reprezentate de un simbol. Un simbol care înalță, ne dă putere și ne amintește de cine suntem și unde ne dorim să ajungem. Aceasta este și semnificația Drapelului Național al României. Tricolorul ne amintește că suntem un popor puternic, suntem o națiune întreagă care de-a lungul timpului s-a remarcat prin curaj, putere de sacrificiu, onoare și unicitate.

Fiecare român poartă în suflet aceste trei culori, fie că vorbim despre militarii din teatrele de operații, despre marii olimpici care ne reprezintă țara în competițiile internaționale, despre noi ca oameni, tricolorul ne amintește că ne putem depăși barierele! Ne arată că suntem mai mult decât niște simpli oameni, suntem o întreagă națiune! Consider că acest simbol ar trebui să ne pună în vedere cât de important este să fim uniți și să fim conștienți că înaintea scopurilor și dorințelor noastre personale există un scop mult mai măreț și anume: binele comun. Când acționăm gândindu-ne și la cei din jurul nostru, când nu ne mai raportăm doar la propria persoană și înțelegem că suntem o echipă, că tot ceea ce facem trebuie să fie pentru binele colectiv, totul capătă mult mai mult sens.

Dragi turdeni, iubindu-ne țara ne iubim pe noi. Respectându-ne simbolurile, ne respectăm pe noi. Așadar, așezăm acest drapel la loc de cinste, cu mândrie și cu bucurie că suntem împreună, uniți și determinați să fim în fiecare zi mai buni, pentru noi și pentru toți cei din jurul nostru.

Vă mulțumesc!”

- Advertisement -
- Advertisement -

RefleqtMedia pe rețelele de socializare

2,500FansLike
400FollowersFollow
328SubscribersSubscribe

Citește

Chetani se pregateste sa iasa din Scenariul Rosu – scade incidenta si la Ludus

In urma cu cateva minute, Prefectura Mures a dat publicitatii noile date privind incidenta cazurilor de Covid19 raportate la 1000 de locuitori. Orasul Ludus inregistreaza...

Daghemana Câmpia Turzii ANGAJEAZĂ!

Magazinul alimentar, Daghemana Câmpia Turzii, angajează VÂNZĂTOARE! Se oferă: salariu atractiv condiții sigure de lucru contract pe perioadă NEDETERMINATĂ Relații la telefon: 0722246231

Angajare la Transilvania Impact Import Export

Transilvania Impact Import Export angajeaza sofer profesionist cat B+E pentru pompa de beton stationara. Mai multe detalii la numarul de telefon 0720.600.620 CV se pot depune la sediul firmei...

Daghemana ANGAJEAZA!!!

SC Daghemana Com SRL angajeaza! Se cauta sofer, categoria D, cu ATESTAT! INFO LA TELEFON: 0722246231

Ultimele știri

EXCLUSIV: La Baza 71 Aeriană există persoane izolate! Vezi detalii despre „focar”

În această după-amiază, purtătorul de cuvânt al  Bazei 71 Aeriană Câmpia Turzii ne-a contactat cu privire la informațiile privind presupusul focar Covid-19 care ar...

𝐌ă𝐬𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐚𝐟𝐚𝐜𝐞𝐫𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐂â𝐦𝐩𝐢𝐚 𝐓𝐮𝐫𝐳𝐢𝐢

Obstacolele aduse de pandemia globală de Coronavirus au afectat, într-un mod drastic, afacerile din întreaga țară. De la societăți comerciale cu activitatea întreruptă partial,...

Finantare guvernamentala pentru 22 strazi turdene

🔊 𝐕𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐞𝐱𝐭𝐫𝐚𝐨𝐫𝐝𝐢𝐧𝐚𝐫𝐚̆! Guvernul PNL va finanța în continuare modernizarea celor 16 străzi din Cartierul Primăverii și a adăugat pe lista sinteză un nou proiect...

Straco isi bate joc de subcontractorii de pe A3 Chetani – Campia Turzii

Pe Autostrada A3 Transilvania între C.Turzii și Chețani CNAIR a plătit factura de 10 milioane de lei către constructorul Straco, însă acesta la rândul...

Chetani se pregateste sa iasa din Scenariul Rosu – scade incidenta si la Ludus

In urma cu cateva minute, Prefectura Mures a dat publicitatii noile date privind incidenta cazurilor de Covid19 raportate la 1000 de locuitori. Orasul Ludus inregistreaza...
- Advertisement -