In intentia de a consolida activitatea executivului pe care il carmuieste si de a se focusa spre dezvoltarea durabila a Turzii, Cristian Matei a participat la un simpozion dedicat dezvoltarii durabile.
Evenimentul a fost coordonat de Institutul Cultural Francez si a fost organizat la Cluj Napoca.
“Astăzi am participat la Întâlnirile Europene din Transilvania, eveniment organizat de Ambasada Franței în România şi de Institutul Cultural Francez din România. Această ediție are ca temă oraşele durabile, iar în cadrul atelierului moderat de Marian Florea, preşedintele Asociației Administratorilor Publici din România, am prezentat care sunt direcțiile strategice de dezvoltare a Turzii şi proiectele pe care le derulăm.”, a declarat edilul turdenilor.


Comentarii