web analytics
Home Știri din Turda Ciprian Rigman - încotro?

Ciprian Rigman – încotro?

- Publicitate -

Odată cu demisia sa, împreună cu alți 22 de colegi din PNL, fostul purtător de cuvânt al liberalilor a devenit subiectul speculațiilor și zvonurilor vis-a-vis de viitorul său politic.

„Astăzi, 30 septembrie 2018, ieșim din Partidul Național Liberal, tocmai datorită valorilor liberale pe care le împărtășim și pe care nu le mai regăsim în acest partid la niciun nivel.”, este citatul care a ridicat sprâncenele tuturor acelora care știu să citească printre rânduri.

Astfel a apărut întrebarea: „Ce urmează să facă Rigman, Marcu, Mic și ceilalți liberali demisionari?”

Privind grosso-modo, există două variante pentru ca cei 23 de liberali să se plaseze într-un punct politic astfel încât să se mențină elocvenți din toate punctele de vedere.

1. USR – în ciuda faptului că Emil Turdean a fost ales președinte al partidului, USR Turda își caută atât membri, cât și un președinte real, capabil și dornic să se implice full-time în activitatea politică.

Alăturându-se taberei lui Turdean, Ciprian Rigman are șansa de a deveni președinte de partid, posibil candidat la funcția de primar și factor de decizie, adică exact acele lucruri care în PNL nu le-a putut obține.

2. PRM – pare ciudat „să-l băgăm” pe Rigman în PRM, dar partidul comuniștilor, pardon, naționaliștilor turdeni se apropie de alegeri interne și, în condițiile în care Doru Anca este președinte de prea multă vreme, iar majoritatea membrilor sunt trecuți de 55 de ani, poate că un suflu nou în organizație ar fi mult mai benefic, decât adresabilitatea către virtuali morți, pe care o are PRM în prezent.

Desigur, am putea să-l sunăm pe Rigman și să-i cerem părerea, însă acesta a făcut un adevărat obicei din a nu da răspunsuri pe față, a ocoli subiectul și a fi adept al secretismului.

Așadar, așteptăm – cu mare interes, ce-i drept – următoarea mișcare a liberalilor turdeni.

- Advertisement -

RefleqtMedia pe rețelele de socializare

2,600FansLike
540FollowersFollow
400FollowersFollow
328SubscribersSubscribe

Citește

- Advertisement -

Ultimele știri

- Advertisement -