
După o noapte de petreceri, un autoturism în care se aflau trei tineri din Târgu Mureș a plonjat în canalul turbină de pe Aleea Carpați din localitate.
Doi dintre tineri au reușit să se autoevacueze, în timp ce un al treilea – în vârstă de 21 de ani, a rămas sub ape.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipe de salvatori, care l-au scos pe tânăr din apă și au demarat manevrele de resuscitare. După ce l-au reuscitat, l-au transportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență.
Medicii sunt rezervați în privința șanselor de supraviețuire ale tânărului de 21 de ani, din cauza privării de oxigen pentru o mare perioadă de timp.
Vă reamintim că privarea creierului uman de oxigen pentru ample perioade de timp (mai mult de 5 minute) duce la degradarea definitivă a celulelor nervoase, singurele celule din corpul uman care nu se regenerează.
sursa foto: zi-de-zi.ro
