web analytics
Home Stiri din Cluj Scrisoare deschisă a senatorului USR Mihai Goțiu: Domnule președinte Klaus Iohannis, domnule...

Scrisoare deschisă a senatorului USR Mihai Goțiu: Domnule președinte Klaus Iohannis, domnule prim-ministru Ludovic Orban, nu vă bateți joc de drepturile cetățenilor români și, mai ales, de dreptul lor la vot!

- Publicitate -

Senatorul USR Mihai Goțiu le-a adresat, vineri, 24 ianuarie, președintelui României, Klaus Iohannis, și premierului Ludovic Orban o scrisoare deschisă în care își arată nemulțumirea și dezamăgirea față de abordarea politicianistă din legea privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, pentru care Guvernul Orban își angajează răspunderea politică.

Parlamentarul USR se declară nemulțumit de procedurile birocratice pe care ar trebui să le îndeplinească cetățenii care nu au (încă) domiciliul legal în localitățile în care trăiesc și/sau muncesc, de fapt.

Domnule președinte, domnule prim-ministru, atât la alegerile europarlamentare, cât și la cele prezidențiale de anul trecut, numărul cetățenilor care și-au exprimat votul, în țară, pe listele speciale, a trecut, de fiecare dată, de 1,1 milioane. Adică peste 10% dintre cei care și-au exprimat votul. Sunt convins, că doar o mică parte dintre aceștia au votat în alte localități pentru că s-ar fi aflat în vacanță, la munte ori la mare. Nu avem (din păcate) o dezvoltare turistică atât de ridicată.

De fapt, explicația celor 1,1 milioane de votanți pe listele speciale (adică nu aveau domiciliu sau viză de flotant în locul în care au votat) ține de realitatea economico-socială din România. Avem o țară cu o mobilitate foarte mare în categoria celor mai activi cetățeni, fie că vorbim de cei care studiază în alte localități decât cele de domiciliu, fie au rămas să muncească în aceste localități sau chiar și-au schimbat rezidența de mai multe ori în doar câțiva ani, în funcție de oportunitățile pe care le-au avut.

ATENȚIE: în cea mai mare parte, acești cetățeni de pe listele speciale reprezintă categoria pe care se bazează economia și dezvoltarea modernă și pro-europeană a României. Sunt cetățeni care s-au mutat, în special, în marile orașe ale țării, NU în alte orașe ale Uniunii Europene și ale lumii (cu toate beneficiile care rezultă din asta). Sunt studenți sau persoane angajate în cele mai dinamice și de viitor segmente ale economiei (de unde și mobilitatea ridicată). Când afirm aceste lucruri, mă bazez pe studii ale specialiștilor de la Banca Mondială (despre ”orașele-magnet” ale țării) care arată că pe această categorie de cetățeni se bazează dezvoltarea economică sustenabilă și viitorul României.

Și atunci, mă întreb, și vă întreb: vă asumați efectele limitării dreptului acestor cetățeni la vot!? Inclusiv cel legat de părăsirea unei țări care inventează restricții birocratice împotriva dreptului lor de a decide cui acordă încrederea politică?

Domnule președinte Klaus Iohannis, domnule prim-ministru Ludovic Orban, obligația noastră, ca politicieni, este de a facilita dreptul cetățenilor la vot, de a elimina orice barieră birocratică împotriva exercitării lui – oricât de simplă ori de banală li s-ar părea unora de îndeplinit – nu de a adăuga prevederi care să-l îngreuneze. Argumentația cu stoparea <turismului electoral> e, pur și simplu, anacronică, după eliminarea posibilității votului multiplu. Pentru că asta presupune, pe de o parte, o doză de iresponsabilitate din partea celor care ar accepta să voteze în altă localitate decât cea în care are interese legitime. Pe de altă parte, cred că exemplul liderului de partid care a ajuns anul trecut după gratii și din cauza faptului că s-a ”jucat” cu legislația electorală cred că le va da multora de gândit.

Nu în ultimul rând, statisticile arată că, în anii electorali, am avut creșteri bruște cu câteva zeci de mii (maximum) de cetățeni care și-au făcut vize de flotant, comparativ cu ani fără alegeri locale. E contrafactual să presupunem că principala explicație a creșterii numărului vizelor de flotant ar fi fost <turismul electoral> și nu motivația intrinsecă evidentă: dobândirea dreptului de a vota! În același timp, însă, chiar dacă am accepta că există câteva mii de cetățeni dispuși să urce în <autobuze electorale>, avem, dincolo de orice dubiu, peste 1,1 milioane de cetățeni cinstiți care au demonstrat că sunt dispuși și vin la vot dacă nu le sunt ridicate bariere birocratice în cale.

Considerați normal să fie sancționați peste 1,1 milioane de cetățeni cinstiți din cauza incapacității administrative a statului român de a stopa eventuale comportamente infracționale ale unor candidați penali și ale celor câtorva mii (maxim) de cetățeni prinși în plasa lor?

Domnule președinte Klaus Iohannis, nu vă adresez întâmplător și d-voastră acest mesaj. Pentru că deși nu se numără printre atribuțiile directe ale președintelui modificarea legislației electorale, vreau să vă reamintesc că sunteți unul dintre beneficiarii direcți ai luptei cetățenilor români pentru dreptul la vot. La sfârșitul anul 2014, zeci de mii de cetățeni au ieșit pe străzile din România (doar la Cluj au fost aproximativ 25.000) pentru a protesta împotriva îngrădirii exercitării dreptului la vot al celor din Diaspora. Din aceste proteste și revolte s-a născut mobilizarea civică care a dus la infirmarea spectaculoasă a tuturor previziunilor și sondajelor legate de votul din turul al II-lea.

Așadar, aveți o responsabilitate morală uriașă să vă implicați – prin discuții directe cu liderii partidului care v-a susținut în competiția electorală și prin mesaje publice – pentru înlăturarea oricăror proceduri birocratice care ar limita exercitarea dreptului la vot. Pentru că nu cred că asta e normalitatea la care visați și pe care o propuneți României!

La final, adaug încă o observație tristă: da, avem și noi (cei de la USR) sondaje și cercetări care arată că o parte importantă (majoritatea) dintre cei care au votat pe listele speciale în marile orașe au optat pentru USR. Dacă ceea ce afirmă unii jurnaliști și analiști politici ar fi adevărat și s-ar confirma – că prevederile legii au ca obiectiv limitarea scorului Alianței USR – PLUS, pentru ar fi vizați, în special, susținătorii noștri – atunci putem trage cortina peste România. Că nu văd unde ar putea ajunge țara asta cu lideri care penalizează sute de mii și milioane de cetățeni pentru opțiunea lor politică!”

Credit foto: Adevărul 

- Advertisement -
- Advertisement -

RefleqtMedia pe rețelele de socializare

2,500FansLike
400FollowersFollow
328SubscribersSubscribe

Citește

Focarul Covid-19 de la Ambulanța Câmpia Turzii se extinde!

Ieri dimineață, RefleqtMedia v-a informat cu privire la cazurile de Covid-19 raportate la Ambulanța Câmpia Turzii. 3 asistente și 2 ambulanțieri sunt izolați la domiciliu, după infecții...

Daghemana Câmpia Turzii ANGAJEAZĂ!

Magazinul alimentar, Daghemana Câmpia Turzii, angajează VÂNZĂTOARE! Se oferă: salariu atractiv condiții sigure de lucru contract pe perioadă NEDETERMINATĂ Relații la telefon: 0722246231

Angajare la Transilvania Impact Import Export

Transilvania Impact Import Export angajeaza sofer profesionist cat B+E pentru pompa de beton stationara. Mai multe detalii la numarul de telefon 0720.600.620 CV se pot depune la sediul firmei...

Daghemana ANGAJEAZA!!!

SC Daghemana Com SRL angajeaza! Se cauta sofer, categoria D, cu ATESTAT! INFO LA TELEFON: 0722246231

Ultimele știri

De 1 decembrie, Câmpia Turzii se sufocă în gunoaie

In ultimul timp, RefleqtMedia si-a facut un obicei din a evidentia si elementele pozitive, dar si cele negative din orasele noastre. Ei bine, dupa mormanele...

Focarul Covid-19 de la Ambulanța Câmpia Turzii se extinde!

Ieri dimineață, RefleqtMedia v-a informat cu privire la cazurile de Covid-19 raportate la Ambulanța Câmpia Turzii. 3 asistente și 2 ambulanțieri sunt izolați la domiciliu, după infecții...

PSD CLUJ: 1 Decembrie 1918! Ziua Marii Uniri înfăptuită la Alba Iulia! 1 Decembrie 2020!

102 ani au trecut de când sacrificiul multor generații de români, inclusiv pe frontul Primului Război Mondial, au făcut ceea ce multora le părea imposibil...

Cristian Matei: „🇷🇴 𝐋𝐚 𝐦𝐮𝐥𝐭̦𝐢 𝐚𝐧𝐢, 𝐝𝐫𝐚𝐠𝐢 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢! 𝐋𝐚 𝐦𝐮𝐥𝐭̦𝐢 𝐚𝐧𝐢, 𝐑𝐎𝐌𝐀̂𝐍𝐈𝐀!”

Ziua de 1 decembrie este o zi foarte importantă pentru noi toți, pentru că astăzi este ziua noastră, este ziua țării noastre minunate! Sărbătorim...

Mod INEDIT de a sărbători Ziua Națională, la Câmpia Turzii

Administrația locală de la Câmpia Turzii a găsit o modalitate inedită de a marca Ziua Națională a României. Chiar dacă nu a fost posibilă organizarea...
- Advertisement -